Cauta

Stop protestelor din Justiție!

Avocatul Adrian Toni Neacşu le cere magistraţilor să îşi suspende activităţile de protest după eliminarea pensiilor speciale, deoarece în instanţele de judecată e un adevărat haos. Avocatul invocă ca argument şi faptul că legea este pe masa CCR, care va emite un punct de vedere.

 

Toni Neacșu cere să nu se facă presiuni asupra CCR

”Curtea Constituțională va dezbate constituționalitatea înainte de promulgare cel mai devreme în 18 martie, un termen foarte îndepărtat. Este incorectă, din principiu, orice formă de presiune asupra CCR. Cred că adunările generale ale judecătorilor ar trebui să ia în discuție, în mod organizat și centralizat, suspendarea formelor de protest față de eliminarea pensiilor de serviciu. Este greu în acest moment să se justifice legitimitatea prelungirii lor. Parlamentul a adoptat  OUG care desființează pensiile de serviciu din justiție și ridică vârsta de pensionare a judecătorilor și procurorilor, iar în acest moment, legea aflându-se la CCR, nici un factor politic nu mai poate reveni asupra ei”, spune acesta pe contul său de socializare. Acesta mai adugă că cei care vor să plece cu pensii mari au făcut deja solicitări la CSM. ”Urmează o adevărată <<hemoragie>> a ieşirilor la pensie din rândul magistraţilor”, a mai scris acesta. Prima pe lista celor care vor să fugă la pensie, cu un venit fabulos, este fosta șefă a instanței supreme Cristina Tarcea, a cărei solicitare de retragere din sistem se va lua în discuție în cursul zilei de mâine.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești!
  • „Bombă” în final de mercato! Asensio și Ederson vin la București cu Fenerbahce
  • România, pusă pe butuci! Nicușor Dan este agent de turism
  • Shanghai și Aviația mondială
  • Olandezii s-au lămurit: Dennis Man e un “flop”!
  • Soarta Wall Street se va decide în următoarele 14 sesiuni de tranzacționare
  • Franța alunecă în recesiune? Avertismentele liderilor de afaceri
  • Magistrații se plâng că sunt defăimați
  • Gringo și cei șapte păcălici
  • Exodul rural a alimentat incendiile mortale din Europa
  • Exit mobile version