Prea mulți politicieni au ajuns să spună că scopul în ziua de azi este stimularea economiei pentru a fi repusă cât mai rapid în acțiune. O gândire greșită, după cum cred analiștii din America. Într-adevăr, avem nevoie de lichidități, dar asta pentru a ajuta întreprinderile și persoanele fizice să treacă prin acest moment greu, nicidecum nu este cazul acum să vorbim despre stimularea economiei. De fapt, ar fi rețeta greșită, se aude șoptit pe Wall Street de voci care încă n-au uitat lecția crizei din 2008.
Pentru a combate răspândirea Covid-19, omenirea trebuie să cunoască o perioadă de mai puțină activitate comercială și de mai puțină cerere din partea consumatorilor. În loc de stimulente, Guvernul Orban ar face bine să pună pe masă ceea ce economiștii numesc lichiditate, adică o rezervă financiară care ar permite întreprinderilor și persoanelor grav afectate de inevitabilul declin al activității comerciale să aibă suficienți bani pentru a supraviețui șocului economic.
Asigurarea supraviețuirii, apoi reluarea activităților
De vreo 10 zile, tot mai mulți comentatori compară economia cu un pacient aflat în comă indusă. Pentru a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2, strategia aleasă a fost de a „sechestra” oamenii în case (s-a încurajat telemunca), totul sub pretextul evitării răspândirii gripei Covid-19. Însă aceste măsuri au dus la încetinirea economiei, nu la accelerarea ei. Pe parcurs, este de dorit reluarea a cât mai multor activități, dar azi cel mai important aspect este asigurarea supraviețuirii lucrătorilor și a întreprinderilor afectate negativ. Iar pentru a face asta e nevoie de fonduri disponibile, de lichidități pentru firme!
Executivul PNL are datoria să folosească toate instrumentele de care dispune pentru a sprijini economic în primul rând afacerile IMM-urile și pe cetățenii români. Dar contează și cum face acest lucru! Într-o recesiune normală, stimulentele monetare și fiscale ar putea fi adecvate, numai că astăzi politicile noastre economice trebuie să lucreze concertat cu eforturile de combatere a pandemiei Covid-19. Va fi timp și pentru stimulente economice, dar pentru moment țara are nevoie de lichidități suficiente ca să depășească lunile următoare.
De exemplu, în America, Federal Reserve anunță că va va cumpăra cât mai multe datorii guvernamentale necesare, se va angaja în relaxarea cantitativă și va face împrumuturi acolo unde este necesar pentru a garanta buna funcționare a piețelor financiare. Sunt aceiași pași care au fost urmați și în 2008, ceea ce demonstrează că poți pune capăt unei crize financiare doar eliminând cauza acesteia – care, adesea, o reprezintă lipsa de lichiditate.
Una dintre lecțiile pe care am învățat-o în urmă cu 12 ani a fost că nu poți anticipa unde vor avea loc perturbări viitoare și, prin urmare, unde vor fi necesari bani. Iată de ce este nevoie de flexibilitate fiscală și de o strategie bazată pe lichidități. În loc să piardă vremea cu selfie-uri și videoclipuri urcate pe Facebook, ministrul Florin Cîțu ar face bine să pregătească MFP pentru a pune la dispoziția întreprinderilor împrumuturi urgente care să le permită depășirea crizei și menținerea în activitate. Azi, a trimite o societate să caute finanțare în privat (la bănci și IFN-uri) e ca și cum i-ai pune lacăt pe porți!
Citu/Orban doooarme…stie ca Elvetia a cumparat bursa din Madrid ?