Cauta

Statiunile balneare putrezesc, desi turismul medical merge brici

Turismul Medical ne baga bani seriosi in tara. Dar asta numai pentru ca avem preturi de trei ori mai mici ca in Occident. In acest timp, aurul curat al Romaniei, balneoturismul, este de 27 de ani pe butuci.

Statiunile balneare putrezesc, desi turismul medical merge brici - Ziarul NationalCei mai multi pacienti vin din vestul Europei pentru ca, la noi, pot primi tratamente cu pana la 70% mai ieftine decat in tara lor. Ca idee, Alexandru Constantin, presedintele Asociatiei Romane de Turism Medical, spune ca, in medie, un pacient strain cheltuie 3.500 de euro. Cele mai cautate domenii sunt tratamentele stomatologice si chirurgie estetica, in proportie de 70 la suta. Apoi vin cele destinate obezitatii, fertilizarii in vitro, cele ortopedie si de oftalmologie. In urma cu doi ani, cei care si-au cautat sanatatea in Romania au lasat in spitalele si in clinicile private de la noi aprope 26 de milioane de euro, ceea ce este explicabil daca tinem cont ca o rinoplastie costa la noi 1.500 de euro, iar in Marea Britanie aproape 5.500 de euro. Adevaratul nostru aur, statiunile balneare, in acest timp zac in ruina, foarte putini investitori indreptandu-se spre aceasta zona. Romania are 160 de localitati cu potential balnear. Aproape o treime sunt declarate statiuni turistice de interes national sau local, dar multe dintre ele sunt lasate in paragina. Iar strainii habar nu au de existenta acestor adevarate zacaminte de sanatate. De exemplu, pe drumul spre Baile Herculane indicatoarele turistice sunt absente. Statiunea, candva perla turismului balnear, este azi ca pustie.

Ultimele stiri

  • Cutremur în România, luni dimineață. Magnitudinea seismului din 12 ianuarie
  • Globurile de Aur 2026: „One Battle After Another” și „Hamnet”, marii câștigători. Lista completă a premiilor – VIDEO
  • Cursuri suspendate sau desfășurate online în școli din mai multe județe, luni, din cauza vremii
  • Bolojan, binecuvântat la Oradea: credincioșii speră ca următoarea minune să fie fără taxe – VIDEO
  • Făclia libertății
  • Horoscop 12 ianuarie 2026 – Maturizarea este un proces glorios
  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • Exit mobile version