Nu contest că măsura luată de Klaus Iohannis, de a institui starea de urgență pe teritoriul României, n-ar putea fi benefică. Nu pot să mă pronunț însă, e prea devreme. Abia la sfârșitul celor 30 de zile vom vedea cum stăm. A scăzut numărul de îmbolnăviri sau a crescut? Și dacă a scăzut, este efectul măsurii luate sau ca urmare a faptului că epidemia a slăbit în intensitate? Momentul de vârf al acesteia, privind la ce se întâmplă în jurul nostru pe continentul european, aș spune că nu a ajuns. Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență nu face vorbire despre așa ceva. Până acum două zile, prezenta la minut fiecare caz nou de suspecți întrați în carantină sau autoizolare, aflam câți au mai fost confirmați cu boala și câți s-au vindecat. Acum, de două ori pe zi se prezintă noile cifre, fără explicații prea multe.
Nu știu cât de bine este să se procedeze în felul acesta. Suspicios, românul este tentat să creadă că i se ascund datele reale și mintea începe să i-o ia razna. Vede că numărul de îmbolnăviri crește, cel al vindecaților este blocat de câteva zile tot la 9 și, alarmat, dă fuga pe Facebook, unde își expune temerile. Într-o jumătate de oră scepticismul se răspândește și pe mulți îi cuprinde panica. O fi bine?
Vechea meteahnă a vorbelor goale
Declarația lui Klaus Iohannis, în sine, nu spune prea multe. Generalități. Prea multe. Lucruri concrete, prea puține. Or rolul ieșirii lui rampă tocmai acesta ar fi fost, să liniștească lumea, să insufle încredere, să risipească teama pe care mulți nu ne-o recunoaștem. Din loc în loc, fraze fără cap și fără coadă, abrupte sau fără sens. Neexplicate suficient. Lăsând impresia că vorbește despre niște lucruri doar pentru că și-a adus aminte de ele că ar fi scrise în decretul de instituire a stării de urgență. „În această perioadă de criză, producția și întreaga economie trebuie să fie pregătite să susțină combaterea răspândirii infecției cu noul coronavirus.” Omul simplu, fără prea multă știință de carte și fără priceperea de a pătrunde dincolo de vorbe, ce să înțeleagă? Că epidemia deja atacă strungurile țării, puținele sonde care mai scot petrol pentru România și plugul ancestral, din șopron?
Atenție la marile lovituri financiare
Președintele mai spune și că a dispus „asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de materiale, echipamente și medicamente în perioada pandemiei prin procedura de achiziție directă.” Foarte bine. Numai că nu a precizat dacă măsura vizează doar spitalele de stat sau și pe cele particulare. Să dai bani celui care deja are nu mi se pare că îl ajuți pe cel sărac. De asemenea, nu a specificat care este organismul care va veghea să nu se comită abuzuri și să descoperim, după un timp, cum s-au dat tunurile comerciale la aparatură și medicamente. Nu a spus nici cum guvernul va avea grijă ca firmele prietene ale partidului aflat în fruntea bucatelor să nu-și facă burta mare profitând de situație. Poate ar fi fost bine să vină cu explicații, că n-or fi liberalii cei mai cinstiți oameni din lume. Și asta nu pentru că ceilalți ar fi.
Plutonierii lui Vela
Vorbeam de exprimări care nu-și găsesc locul într-o asemenea declarație. „Vreau să fie foarte clar următorul lucru: serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus și a complicațiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate!” Nu pot să îmi dau seama ce a vrut să evidențieze. Că numai unii dintre noi s-ar fi bucurat de îngrijiri medicale și alții nu? Și că, grație intervenției lui, acum beneficiem cu toții de atenția medicilor? Decretul de instituire a stării de urgență cuprinde 16 pagini. Mai toate pe principiul vom face, vom lua măsuri, vom așa și pe dincolo și așa mai departe. Concret, prea puțin. Cel puțin așa mi se pare mie. Două articole mi-au atras atenția în mod deosebit. „Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul unor drepturi.” Iar aici, aflăm că se poate restrânge și dreptul la viață intimă, familială și privată. Nu vreau să devin vulgar, dar putea să vină cu o schemă pentru viața intimă. Sau cu un clip video explicit și să ceară posturilor de televiziune să-l difuzeze fără pătrățel roșu, că doar e stare de urgență și lumea trebuie să înțeleagă. Apoi, „în situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația în acest context.” Concret, dacă scriem că în județul cutare măsurile sunt luate după ureche, vin plutonierii acordeonistului Vela să ne învețe morfologia, fonetica, semantica și limbajul gazetăresc? În rest, starea de urgență instituită e de bine. Ne face privirea limpede, piciorul mic și călcâiul roz. Și chiar așa de ar fi, tot e tardiv. Iohannis știe de ce.