AcasăNewsSRI avertizeaza: se pregateste un atac de mari proportii!

SRI avertizeaza: se pregateste un atac de mari proportii!

Romania a fost ferita pana acum de atentate teroriste, dar asta nu inseamna ca tara noastra poate sta linistita. Pericolul ISIS planeaza deasupra intregului continent, crede Sorin Gabriel Cozma, general SRI.

Seful Directiei Generale de Prevenire si Combatere a Terorismului din cadrul Serviciului Roman de Informatii a vorbit la Rasnov, in cadrul unei sesiuni de intrebari si raspunsuri care a avut loc cu ocazia Festivalului de film istoric, despre Statul Islamic. In acceptiunea sa, „Daesh este o mutatie genetica a Al-Qaeda (…), iar toate indiciile arata ca se pregateste un atac de mari proportii, inedit (…) Noi nu vorbim de ISIS sau ISIL, noi vorbim de Daesh. Nu putem permite sa se numeasca stat”.

Generalul Cozma le-a explicat celor prezenti la sesiune care sunt deosebirile intre Statul Islamic si organizatia Al-Qaeda: „Al-Qaeda isi conduce fransizele de la distanta, practica un management pasiv. De partea cealalta, Daesh se implica in viata de zi cu zi, face transfer de know-how si resursa umana catre fransiza, deci practica un management activ”. Mai mult, oficialul SRI arata cum, „in ultima vreme se observa ca Al-Qaeda incearca sa evite atentatele ce pot conduce la victime musulmane sau civile, pe cand Daesh actioneaza cu o violenta nejustificata, nediscriminand intre cei vizati de atentate”.

In concluzie, seful Brigazii Antitero din cadrul SRI vede in Daesh „cel mai puternic brand creat de terorism. Treptat, se trece de la radicalizare islamica la islamizarea radicalizarii”.

Deocamdata, in Romania, nivelul de alerta terorista ramane „albastru-precaut”, ceea ce inseamna ca exista un risc scazut de producere a vreunui atentat terorist.

author avatar
National
441 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger