Cauta

Spitalul ridicat în 10 zile

China inaugurează astăzi spitalul din Wuhan, construit de la zero pentru tratarea pacienţilor cu noul coronavirus. O clinică cu 1000 de paturi, a cărei construcţie a început pe 24 ianuarie, unde vor fi trimise 1400 de cadre militare.

Spitalul ridicat în 10 zile - Ziarul NationalEste vorba de medici şi personal al Armatei de Eliberare a Poporului şi universităţilor armatei şi forţelor aeriene şi navale, care vor  fi repartizaţi la Spitalul Huoshenshan. De asemenea, la noul spital (cu o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi) au fost alocaţi experţi în domeniul prevenirii şi controlului epidemiilor. Sâmbătă, 25 ianuarie, autoritățile locale au anunțat ridicarea celui de-al doilea spital – Leishenshan – cu 1.300 de paturi. Şantierul, o cursă contratimp,  este transmis live în China şi este urmărit zi şi noapte de zeci de milioane de oameni.Spitalul ridicat în 10 zile - Ziarul National Spitalele sunt construite după modelul unui centru medical temporar ridicat în șapte zile la Beijing, în timpul epidemiei de SARS din 2003. Lucrările sunt realizate de mai multe companii de construcție din China, cu sprijinul guvernului. Autorităţile chineze au anunţat duminică că numărul deceselor confirmate provocate de coronavirus în China a ajuns la 304 morţi. În aceaşi zi, Filipine a înregistrat  primul deces în afara Chinei a unei persoane infectate cu noul coronavirus.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version