AcasăNewsSperanța lui Dăncilă, după demisie: noua conducere să continue acest trend

Speranța lui Dăncilă, după demisie: noua conducere să continue acest trend

După ore întregi de discuții în ședința conducerii PSD, încheiată târziu în noapte, și după declarațiile făcute la încheierea Comitetului Executiv, Viorica Dăncilă a ales să mai transmită un mesaj, legat de hotărârea de a se retrage de la vârful formațiunii.

„Am demisionat de la conducerea Partidului Social Democrat și cred că a fost un gest firesc, necesar, pentru a permite noii conduceri asumarea parcursului viitor al partidului și scorul de la alegerile care urmează”, susține Dăncilă.

Fostul premier social-democrat nu ascunde faptul că are așteptări de la noua conducere – una interimară, colectivă – asigurată de Marcel Ciolacu și de Paul Stănescu, în calitate de secretar general, dar și de liderii celor cinci județe în care PSD a câștigat la turul 2 al recentelor alegeri. „Așa cum am spus întotdeauna, avem nevoie să ne asumăm trecutul, să știm să ne adaptăm vremurilor și să muncim pentru viitor. Din luna mai a acestui an, sub conducerea mea, Partidul Social Democrat a crescut. Nu deodată, nu complet, dar a mers înainte. Am speranța ca noua conducere să continue acest trend, ascultând în permanență pulsul societății și întorcându-se de fiecare dată la români”, conchide Dăncilă mesajul transmis miercuri după-amiază, prin intermediul Facebook.

author avatar
Cristina Stefan
160 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger