AcasăNewsSperanța în privința vaccinului românesc împotriva COVID-19

Speranța în privința vaccinului românesc împotriva COVID-19

Pe fondul recentelor vești privind semnarea unui parteneriat între Institutul Cantacuzino și Institutul OncoGen din Timișoara, joi s-au aflat noi detalii despre proiectul ce vizează vaccinul românesc antiCOVID-19.

„Produsul realizat de colegii timişoreni este aproape gata pentru a putea fi pus la dispoziţie pentru începerea acestui proiect, dar trebuie să ştim – este vorba de un proiect de cercetare – și întotdeauna o cercetare ştii că o începi şi încerci să o duci la bun sfârşit, dar pot să apară şi lucruri pe care nu le poţi gândi de la început”, a subliniat, joi, Mircea Ioan Popa, cercetător în cadrul Institutului Cantacuzino.

Încă nu se poate ști când va fi gata acest vaccin. „Avem la dispoziție maxim 18 luni și speranța noastră este ca, într-un număr de luni, să putem să vă anunțăm (…) că avem ceva nou de spus față de momentul de astăzi”, a mai precizat Popa, într-o declarație de presă.

Daniel Baluta

Totodată, oficialul a adus în discuție și faptul că „dorinţa este ca produsul să nu fie un produs injectabil, ci un produs administrat pe cale intranazală – asta însemnând ceva mai uşor de tolerat, inclusiv de populaţia care nu este foarte de acord cu vaccinurile”.

Precizările vin după ce se aflase faptul că, recent, Centrul OncoGen din Timișoara a semnat un acord de colaborare cu Institutul Cantacuzino, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

author avatar
Andrei Coman
302 afisari

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img