Cauta

Spania, acuzată că a adus pesta porcină africană în România

Răsturnare de situație în cea mai gravă criză din țara noastră provocată de epidemia de pestă porcină africană. Virusul nu a fost adus în România de porcii mistreți, ci a ajuns prin carnea de porc importată din Spania, o țară în care boala evoluează pe tot teritoriul, susține conducerea Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Din 2017 până în prezent în România au fost uciși 500000 de porci

Vinovați de prăbușirea industriei cărnii de porc din România nu sunt mistreții, așa cum s-a vehiculat în ultimii doi ani. Cele mai mari cantități de carne de porc sunt importate din Spania, o țară în care pesta porcină africană s-a extins în toate colțurile sale, spun producătorii agricoli din România. ”De ce s-a scumpit carnea de porc? Nu erau șmecherașii ăia care făceau importuri de carne de porc, acum doi-trei ani, când nu era pesta porcină africană la noi, și când îi întrebai că de ce aduc de afară spuneau că este mai ieftină ca cea din România?! Și acum nu mai este ieftină? Și bolile astea tot ei le-au adus. Este o sursă de transport a bolii. Eu sunt vânător și nu am găsit niciun porc în Moldova mort de pestă africană, dar în cotețele oamenilor mor porci. Adică ăla care este controlat, pus la adăpost, se îmbolnăvește și ăla care umblă liber nu are nimic. Eu cred că pesta porcină africană a fost adusă la noi în mod deliberat. Să vă dau un alt exemplu. În România, de vreo doi ani de zile, a apărut diabrotica la porumb, o insectă care produce pagube însemnate în cultura porumbului. Cam de când am început să facem producții mari au venit și gângăniile astea. Anul ăsta, cel puțin, a fost o infestare în masă, cum vă explicați? Am dat legea reproducției la porc, a început să apară și pesta africană. Legea a acordat facilități pentru creșterea porcilor, s-au dat bani din PNDR pentru maternități, pentru a ne face aici materialul genetic și, după ce au ieșit toate astea și încercam să devenim, cât de cât, independenți, apare virusul la porci. În 2006 când a fost gripa aviară am declarat public că gripa aviară este o afacere. Apoi, după câțiva ani, s-a trecut și la arestări”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Carnea congelată din import trebuie interzisă

Laurențiu Baciu ne spune că importurile de carne congelată ar trebui stopate și că autoritățile trebuie să facă analize la produsele care vin din afară. ”Cea mai multă carne de pe piața românească provine din Spania și toată Spania e infestată de pestă porcină africană. Și noi continuăm să aducem porci din Spania. Evident că nu s-a spus nimic despre acest lucru. Mai degrabă omorâm complexe întregi de porci decât să luăm măsuri. Ați văzut ceva măsuri drastice la graniță, la importuri, s-au făcut controale? Se întâmplă ceva? Nu. Ăia își văd de treabă bine-mersi, își afișează carnea din Spania, din Germania pe rafturi și asta e. Și noi umblăm acum să ucidem porcii din gospodăriile populației. Chiar așa? De acolo vine pesta porcină africană? De la un porc izolat? Am ieșit public și le-am spus autorităților că distrug tocmai carnea care era cea mai bună. Miercuri m-au chemat la Comisia pentru Agricultură pentru Legea dublului standard. Eu de dublul standard vorbesc de ani întregi. Și tot timpul am spus că trebuie să punem restricții la graniță, că nu ne oprește nimeni să punem condiții de calitate, cum fac toate țările”, a mai afirmat președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurențiu Baciu.

Ultimele stiri

  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Unde se vând lingourile de aur “ca pâinea caldă”
  • „Supa vulcanică”, umătoarea sursă de minerale esențiale?
  • Exit mobile version