România este singura țară din Uniunea Europeană unde nu există radare fixe, a spus recent Ministerul Transporturilor. Or, acest lucru se va schimba, după ce autoritățile au decis să le reintroducă, după 10 ani de absență.
Guvernanții vor accesa zeci de milioane de euro de la UE prin PNRR pentru radare fixe, camere de supraveghere a traficului și limitatoare de viteză.
Vitezomanii, urmăriți cu radare fixe și camere video
Poliția Română vrea să monteze 500 de camere video, 300 de radare fixe și 1000 de limitatoare de viteză pe drumurile publice. Toate vor costa 35 de milioane de euro.
Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România va veni în completarea sistemelor inteligente de transport deja existente.
Despre reinstalarea acestui sistem de radare fixe se vorbește de câțiva ani de zile, după ce s-a renunțat la el în urmă cu mai bine de un deceniu, din cauza legislației deficitare.
Unde vor fi instalate radarele fixe
Ministerul Transporturilor a anunțat că Valea Oltului va fi printre primele tronsoane rutiere pe care vom avea din nou radare fixe, ca parte a arterei București – Sibiu (A1 / DN7 / E81), unul dintre drumurile vizate alături de DN1, între Bucureşti – Braşov și Autostrada Soarelui, de la București până la Mangalia. Pe aceste trei artere intens circulate ar urma să se amplaseze 131 de radare fixe.
Legislația trebuie adoptată până în decembrie 2022, iar sistemul „e-SIGUR” să devină operațional în cel mult doi ani. Radarele fixe vor semnala comportamentul indisciplinat al șoferilor, dacă depăseșc limita legală de viteză sau dacă trec pe culoare roșie a semafoarelor. Numerele de înmatriculare ale autovehiculelor vor putea fi citite, iar toți cei care se vor abate de la lege vor fi automat amendați.