AcasăNewsSpaimă cumplită! Doi copii au fost atacați de un urs, în Sibiu....

Spaimă cumplită! Doi copii au fost atacați de un urs, în Sibiu. Unul dintre micuți a ajuns la spital

Doi copii au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, o vor uita cu greu. Aflați la marginea unui sat din județul Sibiu, micuții au ajuns în vizorul unui urs, care i-a atacat. În urma acestui incident, unul dintre copii a fost transportat la o unitate spitalicească.

Episodul șocant a avut loc în prima zi a acestei săptămâni. Un om a pus mâna pe telefon și a apelat numărul unic de urgență, anunțând ce s-a întâmplat, astfel că salvatorii au intervenit la fața locului.

S-a aflat că animalul sălbatic i-a atacat pe cei doi copii, unul în vârstă de 8 ani și celălalt cu trei ani mai mare. Cei mici se aflau la marginea satului Armeni, din comuna sibiană Loamneș, potrivit tribuna.ro. La un moment dat, s-au trezit atacați de animalul sălbatic.

Unul dintre copii a fost dus la spital, cu mușcături la cap și șold

În urma unui apel venit pe numărul de unic de urgență 112, din partea unui cetățean care semnala faptul că doi copii au fost atacați de un urs la marginea satului, pompierii militari din cadrul ISU Sibiu, au intervenit de urgență, cu un echipaj SMURD cu medic, în localitatea Armeni, comuna Loamneș pentru a acorda îngrijiri medicale unor minori în vârstă de aproximativ 8 și 11 ani”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Ambii copii au fost găsiți conștienți și cooperanți, unul dintre ei fiind dus la spital, mai precis la CPU Luther, cu plăgi mușcate la nivelul scalpului și șoldului, indică sursa menționată.

Nu e singura situație recentă în care un urs a semănat spaimă în jur. În urmă cu nici două săptămâni s-a aflat că a fost alertă în rândul autorităților din Harghita, care au intervenit pentru alungarea unui urs. S-a întâmplat în orașul Bălan. Animalul sălbatic a ajuns la un moment dat într-o casă, al cărui proprietar, din fericire, nu se afla în locuință – citiți mai multe AICI.

200 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Incident grav! Poliţist local din Galaţi, lovit intenţionat cu maşina. A fost dus la spital

Se fac cercetări după un incident grav ce a avut loc recent în Galați. Un polițist local a ajuns la spital, după ce a...

Vladimir Putin a ţinut un discurs la 2 ani de război în Ucraina: „Forțele nucleare sunt pregătite” (VIDEO)

Vladimir Putin s-a adresat, joi dimineaţă, celor două camere ale parlamentului rus, cu două săptămâni înainte de alegerile prin care va fi reconfirmat, cel...