Cauta

Sorin Oprescu, supus unei investigatii de specialitate, la inima

Aflat de sambata dupa-amiaza in spitalul pe care l-a condus, pana sa ajunga primar al Capitalei, Sorin Oprescu urmeaza sa fie supus, in cursul acestei prime zile a spatamanii, unei investigatii de specialitate la nivelul cordului.

In conditiile in care, inainte de a fi transferat, sub paza, din Arestul Politiei Capitalei, unde se afla de circa trei spatamani, la Spitalul Universitar, s-a anuntat faptul ca actualul edil suspendat al Bucurestilor acuza probleme cardiace, si dupa ce, odata internat la unitatea medicala a fost supus unor prime teste si analize, printre ele si electrocardiograme, de aceasta data specialisti ar urma sa ii faca lui Sorin Oprescu o coronografie. Mai precis, surse medicale sustin ca specialistii se sunt pregatiti sa-l supuna unei radiografii a arterelor coronare, considerata de catre expertii in domeniu cea mai buna metoda de diagnosticare a unei afectiuni coronariene.

Mai exact, prin intermediul unei substante de contrast injectate in vasele de sange de la nivelul inimii, specialistii pot vedea daca si ce anume leziuni au aparut, inainte sa decida ce alte masuri medicale se impun pentru rezolvarea eventualelor probleme constatate si daca se impune sau nu o interventie chirurgicala.

Trebuie precizat ca o astfel de procedura se face cu anestezie locala, dar si ca o coronografie presupune, ulterior efectuarii sale, o perioada de repaos pentru pacientul investigat.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version