Cauta

Soldații americani distrug recoltele românești sub șenilele tancurilor

În cadrul Exerciţiului Multinaţional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA au traversat cu blindatele o zonă agricolă din jurul Insulei Ialomiței  și au distrus culturile din împrejurimi, „din eroare”.Soldații americani distrug recoltele românești sub șenilele tancurilor - Ziarul National

Incidentul s-a produs „în condiţii meteo nefavorabile”, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Reprezentanţii MApN şi ai armatei SUA cercetează incidentul şi vor acorda despăgubiri proprietarilor.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 14:00, când „militari ai Armatei SUA, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi. Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autorităţile locale şi cu agenţii economici care au în proprietate terenuri în zonă”, a transmis joi seară MAPN.

La faţa locului a fost formată o comisie din reprezentanţi ai Apărării şi ai armatei Statelor Unite ale Americii pentru a cerceta cauzele şi împrejurările care au condus la producerea incidentului.

În aceeași zi, la ora 18:30 „s-a desfăşurat la primăria localităţii Stelnica o întâlnire a reprezentanţilor comisiei cu cei ai primăriei Stelnica şi proprietarilor terenului, pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor şi a modului de acordare a acestora, în conformitate cu legislaţia naţională şi acordurile bilaterale în vigoare”, a mai arătat MAPN.

Ultimele stiri

  • Ei sunt cei mai “plimbați” de la Mondial
  • Creierul în modul turbo: Cum îl alimentezi corect pentru performanță maximă
  • Contribuabilii europeni vor garanta finanțarea Ucrainei
  • Moda cadourilor “pe barosăneală” care a cuprins România. De ce trendul darurilor scumpe este mai important pentru părinţi decât pentru copii
  • Industria de apărare, lăsată pe dinafară. Cele 21 de societăți de stat nu primesc niciun sfanț din împrumutul SAFE
  • Ministra Mediului, Diana Buzoianu, dă socoteală în Parlament pentru criza apei din Prahova. PSD și AUR îi cer demisia
  • Toate tunurile pe Salah!
  • Cum își răsplătesc patronii angajaţii pentru munca depusă în 2025. Ce bonusuri primesc cei mai harnici salariaţi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă
  • Yuanul digital, instrument de influență. Noua realitate financiară
  • Cine este și cu ce se ocupă soția noului primar al Capitalei, Ciprian Ciucu. Dețin împreună o firmă de consultanță
  • Exit mobile version