AcasăNewsȘofatul fără mâini, vara aceasta în Europa

Șofatul fără mâini, vara aceasta în Europa

Producătorii de automobile susțin promisiunea unui vehicul care se conduce singur. Europa va crește nivelul de autonomie autorizat pe 14 iulie și va trece la nivelul 3, permițând astfel șoferilor să renunțe cu adevărat la volan.

În anumite condiții, desigur, pentru că există elemente de bază ale conducerii autonome.

SAE (Society of Automotive Engineers) a stabilit cinci niveluri tehnologice, primul fiind alcătuit în principal din ajutoare cu tot felul de alerte sonore și vizuale (pentru punctele moarte, linii de trecere etc) precum și un control al vitezei adaptive, iar ultimul pentru a permite computerului de bord să preia controlul asupra tuturor funcțiilor vehiculului, în toate circumstanțele.

Până acum, pe drumuri era permis doar nivelul 2, combinând atât controlul vitezei, cât și al direcției, permițând astfel mașinii să „citească” semnele de circulație pentru a-și adapta viteza în consecință, putând rămâne în același timp pe banda sa, chiar și la viraje.

Toate acestea, știind că șoferul trebuie să țină mereu mâinile pe volan pentru a putea recăpăta controlul mașinii în cazul unei probleme.

Nivelul 3, pe de altă parte, merge mai departe, deoarece șoferul poate de data aceasta să renunțe complet la volan. Se va înțelege că aceste prevederi se aplică numai pentru utilizarea pe autostradă, notează AFP. Pentru alte cazuri,  banda de circulație trebuie mai întâi să fie liberă de pietoni și bicicliști, apoi trebuie să existe o separare fizică între cele două sensuri de circulație și în final, viteza maximă este stabilită la 60 km/h.

Sistemele de conducere de nivelul 3 reprezintă un pas important în evoluția mașinii de mâine, întrucât sunt primele considerate autonome, dar  ridică și probleme în ceea ce privește responsabilitatea în caz de accident. Cine va fi tras la răspundere, șoferul, producătorul sau operatorul sistemului de navigație?

Nu toate mașinile echipate cu tehnologie de pilot automat sunt încă omologate pentru conducerea nivelului 3. În prezent, doar doi producători se pot lăuda cu acest tip de sistem: Honda, cu un model vândut exclusiv în Japonia, Legend Hybrid EX, și Mercedes- Benz, în Europa, cu Drive Pilot, disponibil pentru vehiculele sale high-end, Clasa S și EQS electric.

BMW, Volkswagen și Volvo plănuiesc să-și lanseze propriile sisteme în cursul acestui an.

Urmatorul pas? Nivelul 4, asupra căruia toți producătorii se concentrează deja și unii specialiști anunță implementarea până în 2030. De data aceasta ar trebui să permită conducerea complet autonomă în anumite circumstanțe.

author avatar
Radu Jacotă Redactor