Cauta

Soclul „Zeiţei” Kovesi, dărâmat de Udrea

Toate dosarele făcute de DNA pe vremea Luarei Codruța Kovesi cad ca un castel de cărți de joc atins de un deget neatent. Tot soclul ”Zeiței” se clatină din temeli după ce, ieri, Elena Udrea împreună cu avocatul său au cerut în instanță să se respecte decizia CCR care s-a pronunțat cu privire la legalitatea completurilor de judecată și a cerut și respectarea legislației europene privind protejarea intereselor  Comunităților Europene. Aceasta a fost prima cerere de acest gen din Justiție formulată în dosarul cunoscut ”Gala Bute”.

Soclul „Zeiţei” Kovesi, dărâmat de Udrea - Ziarul NationalConcret, acesta a fost punctul de vedere al Comisiei Europene trimis la Curtea de Justiție a UE în cazul întrebărilor preliminare ridicate de instanța supremă în dosarul în care a fost cercetată, judecată și condamnată Elena Udrea. Documentul a fost dat publicității, ieri, de avocatul fostului ministru, Veronel Rădulescu. „Acesta este răspunsul oficial al Comisiei Europene în dosarul nostru de la CJUE care spune că instanța națională, respectiv ÎCCJ trebuie să respecte deciziile CCR, conform dreptului intern, pentru că dreptul UE nu interzice acest lucru. E un precedent. În această situație, acest punct de vedere cântărește foarte mult în decizia CJUE, dar eu mi-aș dori ca acest punct de vedere să cântărească mult și în deciziile ce urmează a fi date de completuri, pentru că văd că se tot suspendă dosare și se tot fac sesizări la CJUE, în condițiile în care, iată, CE spune că ele nu sunt justificate,” a explicat avocatul.

Kovesi se simte aproape bine

Pe de altă parte, CSM și instanța supremă trebuie să ia o decizie în privința dosarelor în care fosta șefă a DNA era cercetată disciplinar pentru felul în care a condus insituția și cum încerca să-și subordoneze procurorii în ”câmpul tactic” dictându-le ”cum să decapeze până să ajungă la <<țintă>>”. Doar că CSM și judectorii au acum o mare problemă  pentru că Laura Kovesi este pentru 7 ani procurorul șef  al Parchetului European și nu mai este magistrat în țară. Deci, nu mai poate fi cercetată sau judecată. Astfel că, surse judiciare ne-au declarat că exită două posibilități de rezolvare a problemei. Fie clasarea dosarelor sau amânarea pentru rezolvare până la finalizarea mandatului de șefă a PE. Doar că, în acest timp, Kovesi s-ar putea să ceară în România chiar pensionarea, conform legislației din țară deși cazurile făcute de procurorii ”de elită” se închid sau se rejudecă, rând pe rând.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version