Planul de eficiență energetică impus de Uniunea Europeană obligă România să scumpească energia electrică pentru a descuraja consumul. Mai mult, în următorii 10 ani, în țara noastră nu vor mai circula decât mașinile Euro 6 și cele electrice.
Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, asumat de România în fața Comisiei Europene, prevede reguli draconice pentru țara noastră. Una dintre acestea este implementarea prețurilor dinamice, adică creșterea prețului simultan cu creșterea cererii și viceversa. ”Astfel, comportamentul consumatorului se va schimba prin mutarea consumului din orele de vârf de sarcină către cele de gol și/sau reducerea consumului din orele de vârf (fără creșterea concomitentă a acestuia în orele de gol). Implementarea măsurilor de consum dispecerizabil presupune adaptarea prețurilor astfel încât să determine schimbarea comportamentului consumatorilor din orele de vârf de sarcină spre orele de gol. Acest lucru va contribui la creșterea competitivității producătorilor de energie electrică”, se arată în Planul Național. Totodată, în sectorul transporturilor, pentru reducerea emisiilor, prima măsură pe care trebuie să o ia România va fi interzicerea înmatriculării autovehiculelor cu norme de poluare Euro 3 și Euro 4, urmând ca, până în 2030 să circule doar autovehicule cu norma de poluare Euro 6 și vehicule cu propulsie electrică. Printre măsurile prevăzute în plan se află și implementarea unui calendar de de-reglementare a pieței de energie electrică și gaze naturale ce presupune liberalizarea completă a piețelor începând cu 2020/2021, precum și integrarea piețelor de energie românești în piața unică europeană a energiei. ”Liberalizarea pieței și dezvoltarea unui cadru legislativ favorabil investițiilor poate contribui la asigurarea securității energetice, deoarece va permite dezvoltarea unor noi capacități, sporind de asemenea și flexibilitatea sistemului energetic național. Integrarea piețelor de energie românești în piața unică europeană va avea un impact pozitiv asupra flexibilității sistemului național de energie, prin asigurarea adecvanței sistemului”, se precizează în Planul Național.
Planul are multe hibe
Firmele de consultanță, precum și asociațiile de mediu și ale producătorilor au adus critici dure acestui plan, considerând că nu va aduce o reducere a emisiilor. ”În pofida obiectivelor și a măsurilor enunțate de Plan, acestea sunt lipsite de o reprezentare punctuală a contribuțiilor lor individuale pentru atingerea țintelor de decarbonare; în schimb, așa cum arată baza analitică, nu va exista nici o reală reducere a emisiilor, ci chiar o creștere a acestora între 2020 și 2030. Strategia prevede creșterea eficienței energetice cu 37,5% și astfel nu se justfică investițiile masive în gaz. Faptul că încălzirea și răcirea va continua să reprezinte peste 50% din consumul final de energie cere găsirea unor soluții locale la necesarul de energie pentru încălzire și răcire, bazat pe noi tehnologii și pe valorificarea surselor locale și sustenabile de biomasă (investiții în tehnologii sustenabile de valorificare a biomasei din agricultură și deșeuri prin utilizarea lor locală și nu industrială și prin tehnologii precum producerea de biogaz și nu incinerare”, se arată în opinia oficială a unei firme de consultanță. Tototodată, Asociația Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC) susține că planurile sunt ambițioase, dar nu există mecanisme de susținere și finanțare a proiectelor. ”Având în vedere ca prețul de import este mai mare din cauza cantităților mici achiziționate, această măsură (atingerea convergenței între prețurile din producția internă și cele din import și renunțareala stabilirea de către ANRE a structurii de amestec pentru clienții reglementați în aprilie 2017) înseamnă de fapt alinierea prețului intern la cel de import și implicit dezavantajarea consumatorilor interni”, arată ABIEC.
Pe când va oferi UE posibilitatea românilor de a avea salarii similare cu cele ale nemților, spre exemplu? Atunci, da, no comment. Dar dacă la noi salariile sunt sub cele ale UE… Nu mi se pare corect sa ceri mașini electrice sau euro6, când noi abia ne permitem una second.ca sa nu vorbim de energie.parerea mea este că va creste cererea de limpase.
Pe bune??? Cand transportul local in majoritatea oraselor se face cu dinozauri antici și ultra-poluanți, cand firmele de transport opereaza autocamioane care efectiv baga în ceață un cartier întreg cand pleaca de pe loc, România își asumă Euro6 și vehicule electrice? Pai cui o sa-i foloseasca asta, cand curentul e produs cu tubă, păcură și alți combustibili fosili???
Acum ai inteleg pe engleji.
Noi va mulțumim din suflet toarș capitan(comisari ioropeni) pt binele pe care ni-l faceti nouă zi de zi ! Și același bine vi-l dorim și vouă!