Cauta

Șoc! Se pregătește închiderea blocurilor și a cartierelor

Îmbolnăvirea cu coronavirus a mai mult de trei persoane va duce, automat, la închiderea și delimitarea întregii zone în care se află acestea, se arată într-un ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial. Acest lucru înseamnă că vor putea fi carantinate scări de bloc și blocuri întregi sau chiar cartiere, interzicându-se intrarea și ieșirea din zonele respective.

Ieşirea din carantină sau izolare doar cu aviz epidemiologic

La două săptămâni de la apariția primului caz de coronavirus în România, ministrul Sănătății a emis un ordin care definește clar ce înseamnă carantina și izolarea la domiciliu. Măsura vine după ignoranța și inconștiența celor care s-au întors din zonele roșii, care au împrăștiat virusul din cauza nerespectării regulilor. Astfel, potrivit ordinului de ministru, prin carantină se înțelege atât instituirea măsurii de carantină instituționalizată (în spații special amenajate), cât și instituirea măsurii de izolare la domiciliu. Carantina instituționalizată se va institui pentru persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roșie), pentru o perioadă de 14 zile, în spații special amenajate puse la dispoziție de către autoritățile locale. Măsura de izolare la domiciliu se va aplica în cazul persoanelor care au călătorit în ultimele 14 zile în localități din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă (zona galbenă), în cazul celor care au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome și care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă, persoanelor care au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus, precum și în cazul membrilor de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre aceste situații. Pe timpul izolării la domiciliu, persoanele suspecte de coronavirus vor fi monitorizate de către direcțiile de sănătate publică și/sau prin intermediul medicului de familie. Ieșirea din izolarea la domiciliu se va putea face dacă suspiciunea de infecție cu COVID-19 la persoana simptomatică cu care au avut contact direct este infirmată. Domiciliul este considerat ca fiind adresa furnizată în chestionarul completat la punctul de frontieră, respectiv adresa unde locuiesc persoanele din categoriile menționate. Totodată, persoanelor aflate în izolare la domiciliu li se vor pune la dispoziție informații detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate.

Comunitate carantinată

Ordinul de ministru prevede că, în funcție de evoluția situației epidemiologice și confirmarea a mai mult de trei cazuri de infecție cu noul coronavirus, cu legătură epidemiologică între ele, în aceeași comunitate, se poate decide declararea carantinei într-o comunitate. Carantinarea unei comunități reprezintă izolarea unei zone perfect delimitate și pentru care se dispune interzicerea intrării și ieșirii din zonă. Nerespectarea măsurilor de carantină, respectiv de izolare la domiciliu, precum și furnizarea de informații false autorităților se va sancționa conform legilor în vigoare. Direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București au obligația ca, la ieșirea din carantină, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situație un aviz epidemiologic de ieșire din carantină. De asemenea, medicii de familie care au monitorizat persoanele cărora li s-a instituit măsura de izolare la domiciliu au obligația ca, la ieșirea din izolarea la domiciliu, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situație un aviz epidemiologic de ieșire din izolare la domiciliu. În cazul persoanelor care nu au medic de familie monitorizarea acestora se face de către direcția de sănătate publică județeană, respectiv cea a municipiului București, care are în acest caz obligația de a elibera avizul epidemiologic de ieșire din izolare.

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version