AcasăNewsŞOC la Raliul Mureșului: Mihai Leu a scăpat bolidul de sub control...

ŞOC la Raliul Mureșului: Mihai Leu a scăpat bolidul de sub control şi a rănit 2 copii! (VIDEO)

Accident la Raliul Mureșului. Pilotul Mihai Leu a ieșit în decor sâmbătă, iar doi copii au fost accidentați. Din fericire, micuţii se află în afară oricărui pericol, deşi ambii au ajuns la spital.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

Copiii răniţi au 6 şi 8 ani

„Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani, a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, au mai meţionat poliţiştii.

Mihai Leu a povestit ce s-a întâmplat.

Îmi pare nespus de rău pentru ce s-a întâmplat. Am pierdut controlul mașinii și am intrat într-un gard. Au fost doi copii atinși de acel gard. Unul a fost lovit ușor, celălalt a fost lovit mai puternic la picior.

Cei de la spital cred că e mai bine să fie cusut. Sper ca acei copii să treacă peste sper să uitam de cele rele. Sunt așa de supărat că nu m-am gândit care a fost cauza accidentului. Acum chiar nu sunt în stare sa analizez la rece informația.

Este evident că eu sunt vinovat, sunt cel care a pierdut controlul mașinii. Cred că sunt și foarte speriați cei mici. Sper să fie cât mai repede bine să mă văd cu ei. Nu pot să mă gândesc la altceva. Eu sunt bine, nu am nicio zgârietură”, a spus Leu la Realitatea Plus.

Directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu, a declarat că incidentul s-a petrecut în ultima manşă de concurs în care au evoluat cei mai buni piloţi din campionat, Jerome France şi Mihai Leu, iar maşina condusă de Mihai Leu a fost scăpată de sub control.

author avatar
Andrei Ștefan
263 afisari

5 COMENTARII

  1. Bai Leule minuscul, bai tiriplikule ratat, ce daca i-ai rupt piciorul la copilul ala mai mare ? Ha ha ha 🙂 Altcandva sa ii zica si parintii lui tefelei si progresisti aerieni ca nu e bine sa fii carne de tun !! Ha ha ha 🙂 Lasa, bai Leu, ca le pui tu la aia mici cate 1 picior bun la loc, ca doar ai din ce, bai hotzule ordinar, numai propaganda ai in tine si tu, bai carnatzule !!

  2. organizatorii sunt de vina! ce gard e ala! ce separare de pista?! ce zona de buffer intre pista si public?! NIMIC!!! totu pe melteneala conmunistoida: mere’ s’asa! uite ca NU mere! ca micutului leu i s-a umflat ficatu in el de nu mai incape de atata sofereala: si cei nevinovati (CA INTOTDEAUNA!!!) au de suferit… e o zi trista, rrumania nu s-a schimbat si nu se schimba, poti sa ii pui si primar ungur de la mama lu udemereu ca tot BALCANEALA iese!
    is curios ce zice cap umflat ala de primar ungur?!?! e in regula asa ceva prin oras?! amarastenilor! vai de capu vostru! ati nenorocit doi copii numa sa va faceti voi filmele si paralele! GUNOAIE CRIMINALE!

  3. p.s. leu ar trebui sa mearga in straffundul iadului alaturi de huidu si alti criminali cu filme in cap si parale de facut pe spatele amarastenilor! toti astia sunt niste gunoaie subumane! mai jos decat mucegaiul!

  4. Campanie inedită: Te vaccinezi şi mergi cu Mihai Leu pe circuit într-un Ferrari 458 Challenge – minunat, Mihai Leu incurajand pe toata lumea sa se vaccineze. Cred ca a dat ceva cu virgula la neuroni a facut un scurt de la serul ”salvator” ar trebui sa lase cursele ca a facut o greseala de incepator, a avut un moment de deconectare, nu a avut obstacule nici cea mai cea viteza, efectiv a gresit monumental.
    Autoritatile sunt si ele de vina ca au organizat un asemena eveniment in atare conditii, la fel organizatorii ca nu ofera siguranta si participantii, ca participa la ceva ce nu ofera spectatorilor siguranta.
    Parintii copilului sper sa dea organizatorii in judecata, este o gluma proasta acel parapet banner, inconstienti toti cei care au participat/organizat mizeria asta.

    Dar este tara ”se poate si asa” pana ce nu se mai poate, a fost tare faza cu prefectul ala fost subrepfect, primar corupt, iar prefect chestii din astea caruia i-a cazut foisorul in cap si a crapat, ca ei le fac, ei le aproba si vine si la ei.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger