AcasăNewsSingura profesoară din județul Satu Mare, Georgeta Cozma, care se implică în...

Singura profesoară din județul Satu Mare, Georgeta Cozma, care se implică în transdisciplinaritatea experimentală, finalistă a campaniei „Liga Profesorilor Excepționali”

Ne  mai despart zece zile până la premierea celor trei câștigători ai campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali” a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Până atunci, descoperim povestea deosebită a profesoarei de limba și literatura română, Georgeta Cozma, care, prin dedicația și inovația sa, a transformat educația la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Georgeta Cozma a fost decorată în urmă cu doi ani cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler, o recunoaștere a talentului său educațional remarcabil. În ultimele patru decenii, ea a fost un mentor activ pentru colegii și elevii săi, publicând resurse educaționale valoroase și introducând proiecte bazate pe învățarea experiențială. Aceste proiecte au adus un suflu nou în sistemul educațional și au susținut elevii să își dezvolte potențialul maxim.

Din 2010, Georgeta Cozma a insuflat pasiunea sa pentru transdisciplinaritatea experimentală în proiectele STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică). Sub îndrumarea sa, echipa Multitouch a colegiului a obținut premii importante la competiții internaționale, cum ar fi International Youth STEM Tournament și International STEM Innovation Olympiad.

Proiectul nostru implică o dronă care să colecteze gunoaie de pe muntele Everest. Se numește Ecovest și avem ca scop înscrierea în politicile mondiale de dezvoltare durabilă pentru a face din pământ un mediu mai prietenos.”, susține Maya Simuțiu, una dintre elevele sale.

Finalista campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali”, Georgeta Cozma, subliniază importanța inovării și utilizării inteligenței artificiale în proiectele educaționale.

Rolul meu este întotdeauna să caut idei noi pe care să le propună elevilor și profesorilor și apoi să le dezvoltăm în grilă transdisciplinară și în proiecte, STEAM funcționale și neconvenționale.”, punctează Georgeta Cozma.

Colaborările sale cu instituții academice și industriale au adus resurse semnificative, cum ar fi laboratorul multi-touch, consolidând poziția echipei pe scena globală a eLearning-ului.

Echipa multitouch înseamnă foarte mult pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu” și vreau să vă spun și din postura de fost inspector de limba și literatura română că doamna profesoară Georgeta Cozma este singura profesoară din județul Satu Mare care se implică în abordarea aceasta transdisciplinară.”, a declarat Natalia Boloș, directorul Colegiului „Mihai Eminescu”.

Georgeta Cozma a creat inițial echipa Multitouch, aducând în jurul ei un grup de elevi și profesori pasionați și deschiși către noutatea care începea să apară în educația românească.

Echipa are în lucru numeroase proiecte, multe dintre acestea bazându-se pe utilizarea tehnologiei și a Inteligenței Artificiale.

Prototipul nostru este bazat pe senzor de lumină iar o scară largă. Acesta va fi implementat cu GPS.”, susține Brigitta Barbu, una dintre elevele implicate.

Obiectivele proiectului nostru sunt îmbunătățirea logisticii feroviare și asigurarea siguranței călătorilor prin reducerea numărului de accidente.”, a adăugat Alexandra Domuț.

Ca finalistă a campaniei „Liga Profesorilor Excepționali”, Georgeta Cozma nu primește doar o recunoaștere binemeritată pentru eforturile sale, ci servește și ca model inspirațional pentru cadrele didactice din întreaga țară. Demonstrează că, prin pasiune, inovație și implicare, orice obstacol poate fi depășit, iar educația poate deveni un pilon esențial în formarea generațiilor viitoare. Pentru a o susține pe Georgeta Cozma în competiția „Liga Profesorilor Excepționali”, puteți vota pe site-ul vot.fundatiadanvoiculescu.ro până pe 18 iulie.

author avatar
Andrei Coman