AcasăNewsSIMULARE BAC 2022. Începe simularea Bacalaureatului cu proba la Limba şi literatura...

SIMULARE BAC 2022. Începe simularea Bacalaureatului cu proba la Limba şi literatura română

SIMULARE BAC 2022. Începe simularea Bacalaureatului. Luni, prima probă - cea la limba şi literatura română (sursa foto: playtech.ro)

La începutul acestei săptămâni se dă startul în cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (seral/frecvenţă redusă) vor susține, luni, 28 martie, prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română.

Proba va începe la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele, din câte a anunțat Ministerul Educației. S-a mai precizat că accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Și tot la nivel organizatoric, e de menționat faptul că, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor, elevii au la dispoziție trei ore pentru a elabora lucrarea scrisă, respectiv pentru a le rezolva. Cu speranța, evident, că vor reuși să obțină o notă cât mai mare.

Conform Calendarului anunțat de Ministerul condus de către Sorin Cîmpeanu, simularea examenului național de Bacalaureat va continua marți, 29 martie, cu proba scrisă obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 martie, elevii vor susține proba scrisă la alegere a profilului şi specializării.

În ultima zi a acestei luni, și anume pe 31 martie, elevii minorităților naționale vor da proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Când vor fi afișate rezultatele

Cât despre rezultatele la simularea Bacalaureatului, ele vor fi afișate pe 14 aprilie. Conform precizărilor venite de la Ministerul Educației, „rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”.

De asemenea, s-a comunicat că „rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați”.

188 afisari

1 COMENTARIU

  1. Curat simulare coane ministrelule. Simulare va fi prezenta, simulare va fi ”preocuparea” simulantilor ca-i intereseaza simularea, simulare vor fi raspunsurile, simulanti sant profesorii, absolventi dupa revolutie a simulantelor fabrici de diplome, simulare se vor numi rezultatele… Toata societatea romaneasca e o grava simulare, oricul e mai putin grav decat ”societate esuata”, cum a spus cineva, candva,,,

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger