Au curs criticile din direcția PSD la adresa Guvernului, la dezbaterea de luni, din Parlament, pe tema măsurilor de relansare economică, necesar a fi luate ca urmare a problemelor cauzate de noul coronavirus.
Adresându-se premierului și parlamentarilor aflați în sală, social-democratul Alfred Simonis – care a vorbit imediat după deputatul liberal Florin Roman – și-a început discursul cu o replică. „N-aș fi făcut referire la chestiunea pe care v-o spun, dacă nu se insista foarte mult în ultima intervenție. (…) Cred că nu-i faceți față nici doamnei Dăncilă, domnule Orban!”, a afirmat liderul grupului deputaților PSD.
Continuându-și discursul, Simonis i-a atras atenția premierului că „această țară, în ultimele zile, a arătat ca o țară neguvernată”.
Social-democratul l-a criticat pe Ludovic Orban, reproșându-i atitudinea afișată. „În schimb vedem de două luni, domnule Orban, un premier care ne sfidează din ce în ce mai mult pe toți românii (…) ați devenit din ce în ce mai arogant, România se prăbușește, iar dvs. sunteți extrem de relaxat, jovial pe alocuri, mai detașat decât a fost orice alt prim-ministru în istoria acestor 30 de ani de democrație”, a susținut Simonis.
Totodată, referindu-se la plecarea românilor la muncă în străinătate, în plină pandemie COVID-19, social-democratul i-a transmis un mesaj direct premierului aflat în sală. „Vă somez – nu mai trimiteţi români la export! Vă somez, vă rog măcar, nu mai permiteţi asta!”, i-a cerut Alfred Simonis lui Ludovic Orban.
Ciolacu: Orban, „vestitorul austerității”