Finală frumoasă, sâmbătă, la Dubai. Încurajată constant de fanii români aflaţi în tribune, Simona Halep (2 WTA, cap de serie numărul 1) a reuşit să câştige primul său titlu din 2020, învingând-o pe Elena Ribakina, după un duel de peste 2 ore şi jumătate, decis la tie-break.
Sportiva kazahă aflată pe locul 19 mondial a avut un început mai bun de meci, încheind primul set, 6-3, după 37 de minute de la startul disputei pentru trofeul turneului. În setul secund, Simona s-a remontat, şi-a câştigat în două rânduri serviciul, a făcut break, ducând scorul la 3-1, iar apoi s-a detaşat la 4-1. La 26 de minute de la începutul setului, Ribakina a redus din diferenţa afişată de tabelă: 4-2, pentru ca destul de rapid să reuşească şi un break, ducând scorul la 4-3. Simona a punctat apoi, pe serviciul adversarei, după un game ce a durat 10 minute, tabela arătând 5-3 pentru româncă. Halep a închis setul, 6-3, ducând meciul în decisiv. Setul trei, unul intens disputat şi cu mingi spectaculoase, a fost câştigat de româncă, la tie-break: 7-6 (5).
sursa foto: Facebook
Bravo Simona !
Felicitări Simona
Simo a jucat greoi. La exerienta ei… Totusi trofeul cu șoim de data trecuta era mult mai frumos. Bravo pt efort, atitudinea si eleganta atletica depuse.