Cauta

SILVIO BERLUSCONI, adormit de incercarile liderilor lumii de a salva Italia de la faliment! – VIDEO

PREMIERUL SILVIO BERLUSCONI a intrat din nou in gura lumii, dupa ce a reusit sa-si treaca in dreptul numelui o alta gafa de proportii. Nu a mai facut vreo gluma nelalocul ei, ci a adormit chiar in timp ce liderii lumii, reuniti la Cannes, incercau sa gaseasca metode de a salva Italia de la faliment!

Silvio Berlusconi face ce face si adoarme captura Youtube

Presa britanica scrie ca oficialii au fost socati sa-l vada pe Silvio Berlusconi atipind de doua ori in timpul discutiilor din cadrul summit-ului G20. In timp ce lideri importanti ai scenei politice mondiale, printre care Barack Obama, David Cameron, Angela Merkel si Nicolas Sarkozy incercau sa gaseasca solutii pentru ca Italia sa nu ajunga sa aiba soarta Greciei, Berlusconi a parut de-a dreptul doborat! Dar nu neaparat de griji, cat de… somn!

Reactia oficialilor aflati in apropierea premierului italian a fost pe masura – acestia l-ar fi inghiontit pe Silvio Berlusconi (75 de ani), ca sa il trezeasca, titreaza Daily Mail. Comentariile nu s-au lasat nici ele asteptate. „Exista o ingrijorare din ce in ce mai pronuntata legat de faptul ca Berlusconi nu detine controlul asupra a ceea ce se petrece in Italia. A adormit de doua ori in timpul discutiilor, ceea ce i-a alarmat foarte tare pe oficialii din grupul sau. Au fost nevoiti sa il trezeasca cu un ghiont. Ceilalti lideri din jur au observat acest lucru (ca Berlusconi a adormit-n.r)”, a declarat un martor la intreaga scena.

Jurnalistii britanici scriu ca, in timp ce premierul italian atipea la Cannes, la Roma s-au strans, ieri, mii de manifestanti care au protestat fata de Guvernul condus de Silvio Berlusconi. De altfel, summit-ul G20 de la Cannes nu a fost singurul eveniment la care Berlusconi a adormit. I s-a intamplat si la slujba de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea, in mai acest an, dar si cu alte ocazii.

Pentru a va aminti cateva astfel de momente, puteti urmari imaginile atasate.

[youtube]KRSVEkouIm4[/youtube]

[youtube]lsN6NsPKjqc[/youtube]

Ultimele stiri

  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • VIDEO. Pică Guvernul Bolojan? Întrebarea-cheie la care Olguța Vasilescu a dat un răspuns scurt: „Da!”
  • A fost cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
  • Doliu în lumea fotbalului: A murit Florin Marin. Reacție tulburătoare după greaua pierdere: „Nu a vrut să mai trăiască!”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 19 septembrie 2025 – Fii mai afectuos
  • Alege ce citești
  • Un președinte tratat ca un rege de un rege adevărat
  • Premieră istorică: Italia, la fel de credibilă ca Franța pe piețele financiare
  • Exit mobile version