Cauta

Sic transit gloria mundi, bre, nea Mircea!

Duminica, 6 iulie, pe cand soarele era de doua sulite pe cer, Prima TV a difuzat (sau poate redifuzat) o pelicula postdecembrista numita Sistemul nervos. Un film altfel trist, unde bre, nea Mircea Radu este un personaj care o obsedeaza pe o batranica, pensionara, de undeva de la tara, stramutata intre blocurile gri ale unui Bucuresti in vesnica tranzitie. Mircea este cand inger, cand demon, dupa toanele mintii bolnave ale bunicutei indragostite de baiatul – stire de pe atunci. Pentru Mircea a fost un film premonitoriu, dupa urcarea in copac de la Antena 1, a revenit la prompterul TVR. Spune un canticel de inima albastra:  Mai intoarce, Doamne, roata/ Sa-mi mai vad o data soarta… Na, ca ti s-a intors si roata, bre!

Filmul in cauza mi-a prilejuit un val de amintiri cetos-lipicioase despre “dl bre Mircea”. Cam de statura lui Stefan cel Mare, dotat cu o inima de pudel, Mircea a fost smuls nemilos din mediul lui natural, acela de strungar sau prelucrator prin aschiere, nu mai tin minte exact, si aruncat in valtoarea audiovizualului lepadat de comunisti si in mare cautare de noi valori numai bune de vandut prostimii. Dupa un stagiu de stirist, adevarata perioada de glorie a lui Mircea Radu incepe la firma Sagittarius a lui Valeriu Lazarov. Ani de aur si notorietate fabuloasa.

Cu ochi aposi de caprioara neprihanita si vorba mieroasa, Mircea Radu a devenit Mircea Cupidon Radu: el nu sageta, dar cu caravana prin tara tot umbla. Din resedinte de judet sau catune parjolite de saracie, din camine igrasioase pline de nefamilisti rufosi sau din jalnice gospodarii rurale pazite de potai – sonerie, el aduna iubiri ciobite. Ca sa le lipeasca cu un Poxipol oral, in direct, la “Din dragoste”. Vorba aia, “all you need is love”…

Au venit ani de mare succes la liceene acneice cu dor de fuga din provincie, la mamai grasune, someri analfabeti si nelipsitele tigancuse cu nume de tari. Bre Mircea, se ajunsese. Se spune ca atunci cand vrei sa afli adevaratul caracter al omului e musai sa-l faci sef. Asa si cu dl Radu, el devenise, pe interior, vedeta, cu V mare. Coplesit de propria-i personalitate, nea bre asta nu mai dadea interviuri presei scrise decat daca i se punea mutra pe coperta revistei in cauza.  Sau, la cotidian, articolul trebuia sa beneficieze de o trimitere barosana, pe a-ntaia. Intre timp, imaginea i se erodase destul, alta emisiune la Antena 1 nu i s-a mai dat. Presa l-a uitat, asa cum o dispretuise si el.

Acum e iar la stiri, tot la stat. Si probabil frange, daca ar fi sa dam crezare filmului premonitoriu, inima vreunei bunicute slabe de inger!

A ajuns sa fie iubit numai de mamai. Ca doar alea isi mai aduc aminte de siropoasa emisune.

Coperti nu mai pupi, bre, iar un stagiu a la longue, cu coada intre picioare, poate iti mai alunga fumurile din mintile capului.

Tare ar fi sa te vedem si back la strung, macar ca hobby….

Ultimele stiri

  • DICTATURA NEOMARXISTO-GLOBALISTĂ/ADEVĂRATUL COMUNISM
  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Exit mobile version