Cauta

Şi-a minţit mama că a fost răpită, ca să ajungă să se vadă cu băiat cunoscut pe internet

Situaţia pare că scapă de sub control. La doar câteva zeci de ore de la alerta falsă prin care o fată de 16 ani din Constanţa, aflată în Capitală, anunţa că fusese sechestrată într-un apartament, minciuna care a pus pe jar autorităţile fiind provocată, aparent, din pură răzbunare, a venit rândul poliţiştilor ieşeni să se confrunte cu o situaţie similară.

Concret, duminică s-a aflat că în cursul zilei precedente o adolescentă de 14 ani din comuna Șcheia, judeţul Iaşi, şi-a speriat mama anunţând-o că ar fi fost răpită de pe stradă de către persoane necunoscute. Lesne de înţeles, femeia nu a stat pe gânduri şi a pus mâna pe telefon, sunând la 112. În urma apelului, oamenii legii au început verificările. Care au condus spre ipoteza că fata nu ar fi spus deloc adevărul. IPJ Iaşi a transmis că în cazul de faţă ”s-a constatat faptul că, în dimineața de 24 august a.c., minora ar fi plecat de la domiciliu, cu intenția de a se deplasa în municipiul București pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o rețea de socializare, iar pentru a-și acoperi plecarea ar fi sunat-o pe mama sa și i-ar fi relatat că ar fi fost răpită și legată” şi că după ce femeia a apelat la ajutorul oamenilor legii, puştoaica ar fi renunțat la intenția de a mai pleca de acasă ”și s-ar fi oprit pe raza comunei, unde a fost găsită de polițiști”. După ce reprezentanţii legii au ajuns la concluzia că fata nu a fost victima vreunei infracțiuni, adolescenta a fost lăsată în grija celei care i-a dat viaţă.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version