Cauta

Şi-a minţit mama că a fost răpită, ca să ajungă să se vadă cu băiat cunoscut pe internet

Situaţia pare că scapă de sub control. La doar câteva zeci de ore de la alerta falsă prin care o fată de 16 ani din Constanţa, aflată în Capitală, anunţa că fusese sechestrată într-un apartament, minciuna care a pus pe jar autorităţile fiind provocată, aparent, din pură răzbunare, a venit rândul poliţiştilor ieşeni să se confrunte cu o situaţie similară.

Şi-a minţit mama că a fost răpită, ca să ajungă să se vadă cu băiat cunoscut pe internet - Ziarul NationalConcret, duminică s-a aflat că în cursul zilei precedente o adolescentă de 14 ani din comuna Șcheia, judeţul Iaşi, şi-a speriat mama anunţând-o că ar fi fost răpită de pe stradă de către persoane necunoscute. Lesne de înţeles, femeia nu a stat pe gânduri şi a pus mâna pe telefon, sunând la 112. În urma apelului, oamenii legii au început verificările. Care au condus spre ipoteza că fata nu ar fi spus deloc adevărul. IPJ Iaşi a transmis că în cazul de faţă ”s-a constatat faptul că, în dimineața de 24 august a.c., minora ar fi plecat de la domiciliu, cu intenția de a se deplasa în municipiul București pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o rețea de socializare, iar pentru a-și acoperi plecarea ar fi sunat-o pe mama sa și i-ar fi relatat că ar fi fost răpită și legată” şi că după ce femeia a apelat la ajutorul oamenilor legii, puştoaica ar fi renunțat la intenția de a mai pleca de acasă ”și s-ar fi oprit pe raza comunei, unde a fost găsită de polițiști”. După ce reprezentanţii legii au ajuns la concluzia că fata nu a fost victima vreunei infracțiuni, adolescenta a fost lăsată în grija celei care i-a dat viaţă.

Ultimele stiri

  • Ciclonul Cassio lovește Europa: fenomenul meteo ajunge și în România, avertizează ANM
  • Superluna din decembrie luminează cerul: ultima apariție spectaculoasă a anului
  • BEC spune STOP: clipul cu Nicușor Dan și Drulă filmat la Cotroceni, declarat ILEGAL!
  • VIDEO Cum arată DN1 după ce s-a surpat la Comarnic. Va fi coșmar să mergi la munte de Sărbători
  • Alege ce citești
  • Miliardele Capitalei le-au luat mințile / „Dreapta” pierde indiferent cine câștigă
  • România, Grecia și Bulgaria își consolidează cooperarea în domeniul infrastructurii de transport
  • Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
  • Companiile Big Tech, noile Soviete
  • Trump și diplomația neconvențională
  • Exit mobile version