Damblaua asta, cu „o lecuta de mov”, face ravagii. De cand a aparut prezidentul cu cravata violet, scapatoare de rele si de necazuri, boala s-a extins cu repeziciune. Superstitios cat sa vada multimea ca are si el o mica teama de Al de Sus, politicianul roman, in campanie sau nu, nu se mai dezlipeste de movul care ii poarta noroc sau il fereste de farmece.
Daca la Diaconescu e macar culoare de partid, la restul devine un moft mai tare decat ghiulul de badaran sau unghia cea mai mare la degetul cel mai mic.
Si Ponta, si Crin si Daniel Constantin au o femeie pe langa ei, care sa bage de seama ca, de niciun fel, culoarea costumului, a cravatei, a curelei, a camasii sau a pantofilor nu se lipeste de movul ciorapilor. Insa politica si superstitia sunt mai puternice decat sfaturile nevestelor, care, nici cu par de lup, afumat in vas de arama, in crucea noptii, nu ii mai ajuta sa treaca pragul in normalitate si bun-gust. Sa stea cu degetele incarligate, la spate, sa poarte chilotii pe dos sau sa scuipe in san, ar spune babele de la tara, daca le e teama de blesteme sau facaturi pe la icoane. Iesiti la facut minuni si la scos dracii din trupul si mintea necredinciosilor ce nu se-nchina la USL, sfintii din icoana Puterii se vad mai tari decat Grigorie Decapolitul. Nu vad insa ca movul in care si-au invesmantat picioarele arata ca o carpeta cu „Rapirea din serai” pusa in spatele biroului de mahon, langa Cranach cel Batran. O ghiorlanie mai mare nici ca exista. Ba exista, cred eu, si se numeste „ „Ponta, Antonescu si ala micu’, trei apostoli in sosete mov”.
Piti-analist