AcasăNewsSfârșit de săptămână cu vreme caldă, dar instabilă

Sfârșit de săptămână cu vreme caldă, dar instabilă

În acest weekend vremea va fi caldă, dar instabilă.

Sâmbătă va ploua mai ales în jumătatea de est a ţării, la deal şi la munte, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Vor fi furtuni, descărcări electrice şi căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor ajunge la 40 de l/mp.

În restul ţării ploile se vor manifesta pe arii restrânse. Maxima zilei va fi de 23 de grade în Maramureş şi Transilvania şi 30 de grade în Lunca Dunării.

Vineri noapte cerul va fi variabil, mai mult senin în vest şi noros în est şi centru unde sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat iar temperaturile nocturne se vor încadra între 9 şi 21 de grade Celsius.

În Capitală vremea va fi caldă vineri, cu o maximă de 29 de grade Celsius şi cer variabil, peste noapte fiind prognozate ploi în averse cu tunete şi fulgere. Sâmbătă vremea rămâne caldă dar cerul va fi noros mai ales după-amiaza şi seara când va ploua. Duminică gradul de instabilitate va creşte, astfel încât va ploua în averse după-amiaza şi seara iar vântul va avea intensificări.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
84 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger