AcasăNewsSfântul Ștefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie

Sfântul Ștefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun (sursa foto: crestinortodox.ro)

Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan este prăzuit de către creștinii ortodocși pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Este, așadar, o zi de sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Peste 500.000 de români își sărbătoresc, în această zi de marți, onomastica.

Mărindu-se numărul creștinilor după întemeierea Bisericii, a crescut și numărul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor, astfel că, din cadrul comunității au fost aleși șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, care să slujească atât în cadrul slujbelor religioase, cât și să supravegheze buna orânduială la mesele comune, potrivit crestinortodox.ro.

Primul diacon din cei șase

Primul dintre aceștia a fost Ștefan, ceilalți șase fiind: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae. Însă e de menționat că rolul lor în Biserica primară depășea cu mult rolul pe care îl au diaconii, în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, dar și botezau, conform sursei citate.

Propovăduitor al lui Hristos, Sfântul a ajuns în fața sinedriului, pentru a fi judecat. A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise și lui Dumnezeu, potrivit aceleiași surse. S-a cerut uciderea sa cu pietre. Și dat fiind faptul că în acea vreme cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost depus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415.

În această a doua zi a săptămânii, o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii ortodocși, când este prăznuit Sfântul Ștefan, peste 500.000 de români își celebrează onomastica. Urăm „La mulți ani!” sărbătoriților zilei: Ștefania, Ștefan și celor care poartă nume derivate din cel al Sfântului cinstit pe 27 decembrie.

author avatar
Andrei Coman
249 afisari

5 COMENTARII

  1. Stefan Cel Mare acum sta capra si suge LGBT de la toti poponarii…o legenda falsa cu asazisii”patrioti moldoveni”…niste curve care sug si inghit de la turci tatari etcetera

  2. In loc de Dumnezeu au pus geamantanele de spaga….merg cu Mertzane600 negre ca interlopii,violeaza si vand copiii

    • Plus de asta sunt si securisti satanisti care nu cred in Dumnezeu dar se deghizeaza in popa

  3. A mai ramas ceva de zis???Belzebut e tatal vostru…jigodii spurcate…ptiuuuuu piei Satana care umbli deghizat in popa

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger