Această primă zi a săptămânii și data de 26 octombrie au o însemnătate aparte pentru creștinii ortodocși, fiind cea în care este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
A trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximilian Galeriu (284-311). Se spune că, dată fiind prigoana împotriva creștinilor, Sfântul Dimitrie a primit Taina Botezului în taină, Iar după moartea tatălui său a ajuns să fie numit dregător al cetății Tesalonic. A ajuns să fie întemnițat, pentru că nu a dorit să adică jertfă zeilor.
A murit după ce trupul i-a fost străpuns cu sulițe, fiind înmormântat de creștini, pe un loc în care mai târziu a fost ridicată o biserică. Cum din mormântul său ieșea sfânt mir, care tămăduia boli, Sfântul Dimitrie este numit Izvorâtorul de Mir, potrivit creștinortodox.ro.
Obiceiuri și tradiții în ziua marii sărbători
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir este considerat patron al păstorilor, dar și stăpân peste apropiata iarnă. Tradiția spune că în această zi – cunoscută în popor drept Sâmedru – se strică stânele, iar ciobanii pot afla cum va fi iarna. Asta dacă aștern dulama în mijlocul oilor și se urmăresc ce oaie se va pune să doarmă pe ea. Dacă va fi una albă, iarna va fi aspră, iar dacă se va culca pe cojoc o oaie neagră, iarna va fi, dimpotrivă, una bună, conform sursei citate.
Se spune că oamenii care respectă această sărbătoare aveau să fie feriți de boli. De asemenea, în ajunul sărbătorii, se aprind focuri, iar obiceiul spune că peste ele sar copiii, ca să fie sănătoși tot anul.
Mulți români poartă numele Sfântului Dimitrie. Le urăm La mulți ani!