AcasăNewsSfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Obiceiuri în zi de mare...

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Obiceiuri în zi de mare sărbătoare pentru credincioșii ortodocși

Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (foto: sfantuldumitru.com)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir este prăznuit an de an, pe 26 octombrie, de către credincioșii ortodocși. Sărbătoarea – cunoscută în popor drept Sfântul Dumitru – este trecută cu cruce roșie în calendarul ortodox.

Este o zi cu semnificație aparte nu doar pentru cei care poată numele Sfântului Dumitru. Credincioșii merg încă de dimineață la biserică și asistă la slujba oficiată în lăcașurile de cult din întreaga țară.

Cine a fost Sf. Dumitrie Izvorâtorul de Mir

„Dimitrie, un tânăr credincios și cu o educație aleasă, a fost guvernator al Tesalonicului. Pentru că L-a mărturisit pe Hristos și pe mulți i-a întors la credință, mai întâi a fost întemnițat, iar mai apoi ucis cu sulițele, la porunca împăratului Maximian.

Trupul Sfântului Dimitrie a fost îngropat cu cinste de către creștini și, după un timp, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârșit multe minuni și vindecări.

Din acest motiv, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este numit și Izvorâtorul de Mir și este cunoscut până astăzi ca mare făcător de minuni”, potrivit doxologia.ro.

Tradiții de Sf. Dumitru, în 26 octombrie

Această zi de mare sărbătoare este însoțită de o serie de tradiții și obiceiuri ce se respectă în popor, transmise din generație în generație.

Poate unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri îl reprezintă aprinderea focurilor de Sfântul Dumitru, o tradiție ce are ca simbol protecția casei și a familiilor de orice rău. În unele zone din țară, se crede că aceste focuri au ca menire alungarea spiritelor rele și atragerea norocului în noul an agricol.

Sfântul Dumitru este considerat protectorul animalelor și al păstorilor. În tradiția populară, se spune că după această dată, oile coboară de la munte, iar anul pastoral se încheie. Este momentul în care păstorii își împart turmele și stabilesc cine le va avea în grijă în iarna ce urmează.

Asemeni marilor sărbători de peste an, și în această zi se spune că nu e bine să se lucreze în gospodărie, să nu se spele sau să se coasă. Nu sunt puțini cei care aleg să meargă la biserică și să asiste la slujbă, să aprindă o lumânare și să se roage pentru sănătate. De asemenea, în această zi, mulți obișnuiesc să dea de pomană alimente oamenilor nevoiași, cu gândul la rudele care nu mai sunt printre cei vii.

393 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger