AcasăNewsSevil Shhaideh nu recunoaşte acuzaţiile în dosarul „Belina”

Sevil Shhaideh nu recunoaşte acuzaţiile în dosarul „Belina”

Fostul vicepremier, Sevil Shhaideh, a transmis  marți, la termenul de judecată de la Tribunalul București al dosarului „Belina”, că nu recunoaște acuzațiile care i se aduc în această cauză și că nu înțelege ce fapte a săvârșit. 

Sevil Shhaideh Sursa foto Twitter

“Cu toată stima, vă rog să îmi permiteți, eu nici până astăzi, după ce am citit, am discutat cu doamna avocat, nu înțeleg ce faptă am săvârșit. Nu recunosc”, a declarat  Sevil Shhaideh în fața instanței.

La tribunal a fost prezent şi Adrian Ionuţ Gâdea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, acesta fiind întrebat, la rândul său, dacă recunoaşte acuzaţiile în acest dosar. „Consider că nu am făcut nimic”, a spus Adrian Gâdea.

Noul termen stabilit de instanță, după ce toți inculpații au contestat probele este 10 septembrie.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană