AcasăNewsSever Voinescu, despre plecarea lui Boldea: E un caz de penal, nu...

Sever Voinescu, despre plecarea lui Boldea: E un caz de penal, nu de comentarii politice

Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a declarat, despre cazul plecarii din tara a deputatului Mihail Boldea ca este de domeniul penalului si nu mai exista niciun comentariu politic.

„Nu mai am niciun fel de comentarii. Chestiunea este deja in domeniul penalului. Nu exista niciun comentariu politic”, a spus Sever Voinescu, pentru Mediafax.

Deputatul Mihai Boldea a parasit Romania sambata, pe frontiera terestra, el urmand sa fie dat in urmarire generala si internationala, anunta, miercuri seara, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).

Procurorii DIICOT au cerut, miercuri seara, arestarea preventiva in lipsa a lui Boldea, pe care il acuza de constituire a unui grup infractional organizat si inselaciune cu consecinte deosebit de grave. „In motivarea solicitarii s-au retinut starea de pericol concret pentru ordinea publica raportat la gravitatea faptelor retinute in sarcina sa si existenta unor indicii temeinice potrivit carora inculpatul Boldea Mihail, deputat in Parlamentul Romaniei, se sustrage urmaririi penale”, afirma reprezentantii DIICOT intr-un comunicat de presa de miercuri.

Potrivit documentului, Boldea a parasit teritoriul Romaniei „pe frontiera terestra” in 17 martie, cu trei zile inainte ca deputatii sa avizeze cererea DIICOT de incuviintare a perchezitiei domiciliare, retinerii si arestarii lui. DIICOT mai precizeaza ca, dupa judecarea propunerii de arestare preventiva, daca instanta va emite mandat de arestare in lipsa pe numele lui Boldea, acesta va fi dat in urmarire generala si internationala.

author avatar
eNational
146 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger