Despre fostul lider mondial se poate spune că are un început de an cât se poate de bun, de vreme ce a câștigat deja un prim turneu în 2020, primul după trei ani.
Serena Williams a triumfat, duminică, la Auckland, Noua Zeelandă, competiție la care a evoluat în postura de cap de serie numărul 1. În finală, americanca a avut-o ca adversară pe compatrioata sa Jessica Pegula, locul 82 WTA. Williams a câștigat meciul fără mari emoții, după 96 de minute de joc, scor 6-3, 6-4.
Jucătoarea de 38 de ani, revenită în competiții în primăvara lui 2018, după ce a devenit mamă, câștigase ultima oară turneul de la Melbourne, primul Grand Slam din an, în ianuarie 2017. Americanca se află pe locul 10 în ierarhia mondială.
sursa foto: Facebook/Serena Williams