Senatorul PNL Mircea Diaconu a fost trimis in judecata, vineri, de catre procurorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, fiind acuzat de conflict de interese.
Potrivit rechizitoriului intocmit de magistrati, Mircea Diaconu (senator in Parlamentul Romaniei) in calitate de director al Teatrului C.I. Nottara a participat la negocierea conditiilor contractuale si a semnat, pe 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale. Obiectul acestui act a fost „realizarea de catre sotia sa a unui spectacol, contract in baza caruia s-a realizat in mod direct un folos material”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Public.
Deasemenea, tot in calitate de director al teatrului, Diaconu este acuzat ca a participat la negocierea conditiilor contractuale pentru punerea in scena a altor trei spectacole. Ulterior a semnat contractele de drepturi conexe de autor cu sotia sa, care urma sa indeplineasca diverse functii, de regizor, scenograf, colaborator, in baza carora a obtinut venituri.
Alte acuzatii care i se mai aduc ar fi acelea ca, in indeplinirea aceleiasi functii, fostul senator a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului de regizor artistic la teatrul Nottara. La concurs nu s-a prezentat decat sotia lui care a si primit calificativ maxim. Mircea Diaconu a emis apoi o decizie de promovare a nevestei sale, act administrativ in baza caruia acesta a realizat un folos material direct concretizat in cresterea salariala aferenta.
In comunicat se arata ca prin cele patru contracte acordate de fostul senator sotiei sale s-ar fi obtinut un folos material in valoare totala de 29.112 lei.
Aceasta etapa a procesului penal reprezinta finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare.