Solicitarea privind încuviințarea începerii urmăririi penale a fostului ministru social-democrat al Sănătății, actualmente senator, a fost suspusă votului Comisiei Juridice a Camerei Superioare a Parlamentului.
S-a întâmplat în cadrul ședinței de marți a forului parlamentar, la care a fost prezent și Florian Bodog, care și-a susținut cauza în fața senatorilor juriști. Iar rezultatul procedurii a indicat respingerea acestei solicitări a DNA-ului, fiind vorba despre cinci voturi împotrivă, două pentru și alte două abțineri.
Amintim că DNA-ul a înaintat o solicitare Parlamentului, vizându-l pe Florian Bodog, suspectat de abuz în serviciu și fals intelectual. Totul, în privința angajării în respectiva instituție, în perioada în care Bodog conducea Ministerul Sănătății, a unei consiliere.
foto – Facebook