AcasăNewsSenatoarea Diana Șoșoacă, lăsată fără permis. Motivul? Viteza! - VIDEO

Senatoarea Diana Șoșoacă, lăsată fără permis. Motivul? Viteza! – VIDEO

sursa foto: captură video Facebook/Diana Șoșoacă

Senatoarea Diana Șoșoacă a rămas fără permis de conducere.

Totul după ce ar fi fost prinsă de un echipaj de la Rutieră în timp ce conducea cu o viteză de 110 km/h, într-o zonă unde limita era de 40 km/h.

Senatoarea Șoșoacă a postat pe contul său de Facebook un clip în care se poate observa cum coboară din mașină și se îndreaptă către autospeciala în care polițiștii scriau amenda. Senatoarea a cerut la un moment dat să vadă filmarea pe baza căreia a fost oprită.

Ea acuză faptul că i-au luat permisul pe 90 de zile „cât e campania electorală”.

Unul dintre cei doi polițiști – aflat pe scaunul din dreapta al autospecialei de poliție – i-a răspuns calm la întrebări, prin geamul întredeschis al mașinii. Iar la un moment dat a rugat-o să se întoarcă la autoturism. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, omul legii a închis geamul de la portiera mașinii de poliție.

Ce a anunțat poliția

Poliția a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că, duminică, polițiștii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h. Oamenii legii au anunțat și ce măsuri s-au luat în acest caz.

„La data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acționau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, polițiștii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h.

Potrivit normelor legale în vigoare, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a persoanei care a condus autoturismul, cu amendă în valoare de 1.485 lei, precum și la reținerea permisului de conducere al acesteia, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile”, se precizează în comunicatul Poliţiei.

author avatar
Andrei Coman