AcasăNewsȘeful ANPC explică în bancuri situația turismului românesc: „E ca la blind...

Șeful ANPC explică în bancuri situația turismului românesc: „E ca la blind date, îți spune am 18 ani, blondă, picioare lungi, iar la întâlnire apare străbunica-sa”

horia constantinescuȘeful ANPC explică în bancuri situația turismului românesc: „E ca la blind date, îți spune am 18 ani, blondă, picioare lungi, iar la întâlnire apare străbunica-sa”

Turismul din România e în derivă! În special litoralul românesc, care a atras multe critici în ultima perioadă după ce s-au viralizat în mediul online note de plată uriașe, prețuri de 200 de lei pentru întinderea unui cearceaf pe plajă, sau parcarea în Mamaia care duce la 100 de lei pe zi.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a vorbit joi, 11 august, despre „deriva în care se află turismul românesc” și a transmis că este hotârât ”să facă curat”.

Cum descrie șeful ANPC turismul românesc

Horia Constantinescu a comentat acuzațiile celor care susțin că, prin controalele și abaterile expuse, ANPC nu face decât să contribuie la denigrarea turismului românesc.

„Mi-aș dori foarte tare ca cei care ne acuză de așa ceva să fie nevoiți să trăiască, la un moment dat în existență, situația unui blind date (întâlnire pe nevăzute – n.red.), în care la telefon, așa cum este turismul românesc, îți spune „domne`, am 18 ani, blondă, ochi albaștri, picioare lungi, totul conform”, iar la întâlnire apare străbunica-sa, bătrână de 82 de ani, fără dinți în gură, spunând ” domne`, nu a putut să ajungă cea cu care ai vorbit la telefon, iată, mă prezint eu”.

Suntem în situația aceasta sau suntem în situația bancului sau înțelepciunii populare umoristice ce vorbește despre cei doi care se întâlnesc, unul cu o vacă, unul fără, zice „Domne`, vaca dă lapte? Nu, zice. Dar e bună de carne? Nu. Dar paște? Nu, dar nu e ascultătoare. Păi și de ce o duci la târg? Să o fac de râs”, a continuat Horia Constantinescu, la B1 TV.

Mesaj ferm pentru consumatori

ANPC, susține Horia Constantinescu, transmite „un mesaj de fermitate”.

„Arătăm consumatorilor și turiștilor că suntem pregătiți să curățăm zonele din care ei deja au fugit, pentru că nu am gonit noi turiști. Turiștii aveau rezervări în alte destinații la nivelul altor țări încă din primăvară sau de iarna trecută. Ei știau că nu mai vor pe litoralul românesc, ei știu că nu mai vor la muntele din România. Ceea ce noi încercăm să transmitem este că facem curat, că suntem serioși în ceea ce facem”, a adăugat președintele ANPC.

author avatar
Andreea Vlad