AcasăNewsȘeful ANAF a descoperit evazioniștii din România: persoanele fizice! „Șmecheri care sfidează...

Șeful ANAF a descoperit evazioniștii din România: persoanele fizice! „Șmecheri care sfidează cu opulența”/Corporațiile străine, ferite de controale!

Șeful ANAF a descoperit evazioniștii din România: persoanele fizice! „Șmecheri care sfidează cu opulența”/Corporațiile străine, ferite de controale!

Șeful ANAF a dat semnalul că e pus pe treabă! De luna viitoare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe controale de proporții. Persoanele fizice și veniturile acestora vor ajunge sub lupa inspectorilor ANAF.

Corporațiile străine par să fie ferite, însă, (și) de aceste controale. Mare parte din discursul lui Lucian Heiuș s-a centrat pe persoanele fizice.

Heiuș ieșit, vineri, în fața presei și a anunțat, din start, că din 1 iunie ANAF-ul va începe „controale masive” pentru „verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obținerii averilor fiecărei persoane”.

Șeful instituției a ținut să evidențieze și către ce zone anume se vor concentra aceste verificări. „Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante sfidând pe omul de rând și care în viața lor n-au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constați că ele sunt aproape inexistente. În aceste zone ne vom concentra controalele pe care le începem, să verificăm dacă averile acumulate sunt în concordanță cu veniturile obținute”, a susținut Heiuș, vineri, 17 iunie, într-o conferință de presă.

Milioane de CNP-uri, la analiză de risc

Șeful ANAF a dezvăluit și că s-au analizat milioane de coduri numerice personale (CNP), pe un răstimp de patru ani, pornind din 2016, și că s-ar fi constatat o diferență uriașă între veniturile estimate de Fisc și cele declarate și impozitate.

„Am dat o sarcină Direcției Generale de Control venituri persoane fizice să-mi facă o analiză de risc și am pornit de la 20 de milioane de CNP-uri. Făcându-se această analiză de risc am constatat cu stupoare și cu revoltă de-a dreptul că 561.000 de persoane (…) au acumulat și am luat doar 4 ani – 2016, 2017, 2018, și 2019 (…) o diferență între veniturile estimate de noi și cele declarate și impozitate de 20 miliarde euro”, a susținut președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Peste jumătate din capacitatea de control, direcționată spre persoanele fizice

Heiuș afirmă că se bucură de susținerea Coaliției în privința acestor acțiuni de control. Și că peste 50% din capacitatea de control a ANAF-ului va fi scoasă în teren pentru a face verificări.

„Voi direcționa mai mult de jumătate din capacitatea de control la persoane fizice. (…) Ne vom duce spre acești 561.000 de persoane la care există diferențe cumulate de 20 miliarde de euro. Nu vom sări nimic. (…) Vor exista lună de lună cel puțin 70 de echipe de control care vor merge și vor face aceste analize. Am susținerea totală a întregii Coaliții”, a mai spus Heiuș.

author avatar
Andrei Coman