Cauta

Sefa Tribunalului Olt, retinuta pentru o spaga de 200.000 de euro

Presedinta Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, a fost retinuta de procurorii anticoruptie, fiind acuzata ca a primit, prin intermediul unui avocat, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea in libertate a unui inculpat, dar si pentru a da o solutie favorabila in procesul acestuia.

Carmen Marinescu urmeaza sa fie prezentata judecatorilor cu propunere de arestare preventiva

Judecatoarea Carmen Marinescu este suspectata de procurorii DNA de luare de mita, trafic de influenta si fals in declaratii in forma continuata. Potrivit DNA, judecatoarea a cerut si a primit, prin intermediul unui avocat din Baroul Olt, Dumitru Cismaru, de la o persoana denuntatoare( despre care sursele judiciare spun ca ar fi chiar Bercea Mondial), suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denuntatorului in stare de libertate si pentru a pronunta o solutie pe fond favorabila acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsa neprivativa de libertate, dar si pentru a interveni, in acelasi scop, pe langa ceilalti judecatori care urmau sa judece cauza. De altfel, in acelasi dosar, sotul judecatoarei, Iuliu-Severus Marinescu, si avocatul Dumitru Cismaru, sunt arestati.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version