Informații de ultim moment.
UPDATE 16.15: Liderul formațiunii politice care a ajuns în vizorul DNA-ului a fost reținut.
Președintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuț Pop, a fost reținut pentru 24 de ore, potrivit unor surse judiciare, citate de știripesurse.ro.
În cursul după-amiezii de miercuri, DNA-ul a transmis un comunicat de presă, prin care se anunță reținerea, pentru 24 de ore, președintelui unui partid politic, fără, însă, a-i menționa numele. Se precizează că acuzația adusă acestuia este de trafic de influență.
Liderul partidului politic intrat în atenția procurorilor anticorupție urmează să fie prezentat, joi, Tribunalului București. Cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit comunicatului Direcției Naționale Anticorupție.
Iată, integral, comunicatul DNA:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2022, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 și 10.000 lei – februarie 2022).
În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 10 noiembrie 2022, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”
Un președinte de partid din România ar fi intrat în vizorul DNA!
Președintele Partidului Ecologist Român (PER) a fost condus la audieri, la sediul DNA, fiind vorba despre un dosar în care există suspiciuni de corupție, respectiv de trafic de influență, anunță miercuri dimineață Antena 3. În fruntea PER se află Dănuț Pop.
Se pare că politicianul aflat la șefia Partidului Ecologist Român ar fi fost dus să dea explicații în fața procurorilor după ce s-au făcut și percheziții la locuința acestuia.
Despre ce ar fi vorba
Potrivit aceleiași surse, politicianul ar fi solicitat de la o anumită persoană o sumă de bani – ar fi vorba de 10.000 de euro – pentru a-și exercita influența asupra unui parlamentar de la PSD. Totul, astfel încât acesta să angajeze pe post de consilier persoană care ar fi oferit această sumă de bani.
Până la momentul de față, DNA-ul nu a făcut precizări pe marginea acestui caz. Nici Dănuț Pop nu a comentat în vreun fel informațiile apărute pe surse. Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe în acest caz și ce măsuri se vor lua.