Federation Tower din Moscova si-a abandonat acest titlu in favoarea altei cladiri de business, tot rusesti. Cu 462 de metri inaltime, Lakhta Center din Sankt-Petersburg este si a 13-a cea mai inalta cladire din lume.
Constructia acestui colos a inceput in urma cu sase ani iar anul viitor Lakhta Center va deveni sediul altui colos,compania Gazprom. Turnul, realizat de arhitectul Philip Nikandrov, are o forma de flacara, logo-ul gigantului gazier din Rusia. In 2006, Gazprom, prin vocea patronului Alexei Miller, si-a anuntat intentia de a reveni la Sankt Petersburg oras care mereu a simbolizat pentru rusi poarta de intrare spre Europa occidentala. Gazprom a optat si pentru o strategie de proximitate cu instalatiile sale gaziere: Nord Stream, gigantica conducta care pleaca din nordul Rusiei, trece prin Sankt- Petersburg, apoi pe fundul marii Baltice si permite Gazprom sa-si aduca pretiosul combustibil in nordul Europei.
Nu trebuie uitata nici rivalitatea politica dintre Moscova, capitala economica si locul puterii centrale rusesti, si Sankt-Petersburg, fosta capitala a Rusiei si orasul natal al lui Alexei Miller,dar si al lui Vladimir Putin si al premierului rus Dmitri Medvedev. Initial, Lakhta Center urma sa fie ridicat in apropiere de centrul orasului dar populatia a protestat. La fel si UNESCO, care a amenintat ca va retrage celebrul oras din patrimoniul sau mondial. Asa ca turnul a fost ridicat in cartierul Primorsky, la 9 kilometri distanta de centrul orasului. Lakhta Center va fi un complex urbanistic: centru de afaceri, ”cluster” stiintific international, spatii culturale, de divertisment, restaurante, transport performant, etc. In plus turnul va deveni o atractie turistica de neocolit a metropolei ruse.