Cele 11 saloane de la Sectia de Endocrinologie pediatrica de la Institutul Parhon isi vor primi micii pacienti in conditii imbunatatite fara de cele de dinaintea operatiunii de reamenajare.
Dupa ce s-au facut reparatii si schimbari la nivel de saloane – adica s-au inlocuit geamuri si saltele, dar si la grupurile sanitare, sectia cu 40 de paturi si-a redeschis, joi, portile. Lucrarile au fost estimate la 229.000 lei si au fost realizate din fondurile Institutului, din cate anunta Ministerul Sanatatii (MS).
De altfel, Sorina Pintea, sefa MS, a fost prezenta la redeschiderea Sectiei. „Anul acesta, politicile de sanatate pun un accent deosebit pe programele destinate copiilor si iata ca reprezentantii Institutului Parhon au inteles acest lucru. Felicit initiativa noii echipe care conduce azi Institutul Parhon pentru ca au inteles ca este o prioritate reconstructia sectiei de pediatrie. Astfel de initiative astept de la managerii spitalelor din toata tara, care au datoria sa se preocupe de conditiile oferite pacientilor”, a declarat Pintea, citata intr-un comunicat al Ministerului.
sursa foto: Facebook