Cauta

Se taie capete într-o filială esențială a PNL

În PNL se întețesc scandalurile, în ciuda faptului că la nivel național liberalii au câștigat alegerile. După ce au executat lideri din organizația PNL Dâmbovița, acum a venit rândul liberalilor din Argeș să fie executați.

Fruntași ai Partidului Național Liberal (PNL) (Sursa foto: Facebook)

„La propunerea BPL Piteşti, BPJ Argeş a decis ieri să confirme prin vot secret deciziile de sancționare cu excluderea din partid a unui număr de membri”.  Este vorba de Tiberiu Avrămescu, Florin Baboi, Dragoș Predescu, Flavia Ghițu, Otilia Șerban, Andrei Moșteanu şi Dumitru Moise.

Motivele pentru care cei numiți au fost sancționați cu excluderea din PNL sunt: neimplicarea în acțiunile partidului, lipsa acțiunii politice. Pe de altă parte, s-au acuzat și abateri repetate de la politica şi deciziile PNL Argeş, a hotărârilor BPN şi BPJ, prin denigrarea pe reţelele de socializare şi în grupurile interne de comunicare a PNL – declaraţii care au dăunat intereselor şi/sau imaginii partidului, liderilor săi locali şi naţionali.

Nu în ultimul rând, se dă vina și pe organizarea unor grupuri sedițioase şi acţiuni în interiorul PNL, instigând membrii partidului împotriva conducerii judeţene şi naţionale. Cei propuşi pentru sancţiune au fost invitați la ședința BPJ pentru a-și face cunoscute punctele de vedere. „Votul exprimat de membrii BPJ Argeş a fost unul covârşitor în favoarea excluderii din partid: 22 pentru , 3 împotrivă, un vot anulat.”, arată comunicatul Partidului Național Liberal.

Ultimele stiri

  • Ce este „opțiunea nucleară” pe care UE vrea s-o aplice în cazul Ungariei. Alarmă la Budapesta!
  • Țepe sub nasul ANAF. Accizele, sifonate printr-o schemă nedetectabilă
  • Mbappe, lovitură de 90 de milioane de euro
  • Naționala lui Edi Iordănescu, sub lupa presei din Anglia
  • Închis-deschis: robinetul OPEC+ tulbură piața petrolului
  • Beijing vs Bruxelles. Se mai poate evita războiul comercial?
  • Stațiunea Bran, în pericol! Aici se construiește următorul reactor nuclear modular mic (SMR) după cel de la Doicești
  • Statul își ia înapoi șantierul naval. Investitorii străinii l-au adus în sapă de lemn
  • Procurorii au anunţat decizia în privinţa criminalilor omului de afaceri Kreiner Adrian
  • Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie
  • Exit mobile version