Cauta

Se strica vremea. Scad temperaturile, revin ploile, dar pot aparea chiar si ninsori!

Daca tot am trecut la octombrie, sunt toate sansele sa ne amintim de faptul ca, popular, luna se mai numeste si „Brumarel”. Cel putin daca ne ghidam dupa cele mai recente informatii de la meteorologi, care au anuntat o schimbare – in rau- a vremii.

Astfel, de orele urmatoare, mai precis din aceasta noapte, de la ora 23, si pana pe 6 octombrie la aceeasi limita orara, va fi valabila o informare meteo. Din randurile careia aflam ca daca in zona de vest, centru si nord a tarii va ploua temporar, posibil si cu cantitati mai insemnate de apa, la munte vor aparea fulgii de nea. Pentru ca, din cate precizeaza reprezentantii Administratiei de Meteorologie, sunt destule sanse ca ploile sa se transforme, temporar, in lapovita si ninsoare, de marti incepand. Insa fenomenele ultim mentionate pot aparea, pentru scurta vreme, si in alte regiuni, respectiv in zona dealurilor de Vest, in estul si nordul Transilvaniei, in nordul Moldovei, dar si in Maramures, conform ANM.

Nici vantul nu va lipsi din peisajul urmatoarelor zile, foarte probabil sa fie mai insemnat in vest, sud-vest si la munte. Totodata, de parca vestile despre inrautatirea vremii nu ar fi fost suficiente, specialistii spun ca si mercurul din termometre va scadea simtitor. Astfel ca vremea va ajunge sa fie „deosebit de rece” in zonele intracarpatice, dar si in nordul Moldovei, atat miercuri, cat si joi. Ca urmare, fiti cu ochii pe prognoza, pentru a fi in pas cu schimbarile vremii!

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version