AcasăNewsSe schimbă legea pentru şoferi. În ce condiţii rămân conducătorii auto 10...

Se schimbă legea pentru şoferi. În ce condiţii rămân conducătorii auto 10 ani fără permis sau fac închisoare 15-25 ani

Senatul a votat: șoferii băuți sau drogați, fără permis 10 ani!Senatul a votat: șoferii băuți sau drogați, fără permis 10 ani!/ Sursa FOTO: facebook.com

Legea devine mai dură pentru şoferii care se urcă băuţi la volan. Camera Deputaților a votat marți un proiect de lege care permite instanțelor să suspende pentru zece ani permisul șoferilor care sunt prinși băuți sau drogați la volan, chiar dacă nu au provocat un accident.

Camera Deputaților e decizională, și proiectul merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Ce pedepse riscă şoferii

Astfel, șoferii care conduc băuți sau drogați riscă să rămână fără permis de conducere până la 10 ani, dacă sunt prinşi la volan cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie.

De asemenea, dacă șoferii drogați sau băuți produc un accident rutier, iar victimele decedează, pedeapsa este condamnarea la închisoare între 15 și 25 de ani.

Acest proiect de lege, adoptat în Parlament, intră în vigoare după ce va fi promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Sancţiuni înăsprite

Legea prevede pedepse înăsprite pentru mai multe categorii de infracțiuni legate de traficul de droguri, precum şi circumstanţe agravante pentru cei care folosesc minori. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată pentru anumite infracțiuni legate de traficul de droguri.

”Un alt aspect al legii este că majorează pedepsele privind finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de droguri”, a mai declarat Robert Cazanciuc.

Proiectul de lege a fost promovat după accidentul de la 2 Mai, în care un șofer drogat a accidentat mortal doi adolescenți.

author avatar
Andrei Ștefan