AcasăNewsSe pune cruce transplantului de organe în România

Se pune cruce transplantului de organe în România

Deputații se pregătesc să adopte o lege care va îngropa definitiv programul de transplant în România. Potrivit acesteia, medicii riscă ani grei de pușcărie pentru orice încălcare a noilor reguli draconice impuse.

Puținii medici care se mai încumetă să mai participe, direct sau indirect, la programul național de transplant, vor fi nevoiți să renunțe la salvarea celor care se află pe listele de așteptare pentru o șansă la viață. Deputații au elaborat un proiect de lege care pare să pună ordine în activitatea Agenției Naționale de Transplant, cu accent pe transparența și corectitudinea atribuirii organelor. În realitate, însă, în condițiile crizei de medici specialiști și de aparatură performantă în spitale, activitatea de transplant în România nu va mai fi posibilă. Marea problemă a programului a fost, întotdeauna, criza de donatori și asta nu din cauza unei reticențe în a deveni donatori a românilor, ci din cauza neimplicării medicilor, de multe ori din motive obiective, în a declara potențialii donatori aflați în moarte cerebrală. Modificările legislative din proiectul de act normativ descurajează și mai mult declararea potențialilor donatori, înăsprind exagerat regulile declarării morții cerebrale, sub amenințarea cu ani grei de pușcărie pentru medicii care nu le respectă ad litteram. ”Declararea morții cerebrale la pacienții în comă cu etiologie cunoscută și cu un caracter ireversibil se face numai după îndeplinirea criteriilor clinice, după efectuarea testelor specifice și după confirmarea prin examinări care evaluează fluxul sangvin cerebral și funcția neuronală. Declararea morții cerebrale este efectuată de către 3 medici primari cu specialitățile terapie intensivă, neurologie și neurochirurgie. Diagnosticul clinic al morții cerebrale nu se realizează în următoarele condiții: pacienții cu leziuni grave ale masivului cranio-facial sau orice altă circumstanță care împiedică examinarea reflexelor trunchiului cerebral, intoleranța la testul de apnee, hipotermia, intoxicarea sau tratamentul anterior cu doze ridicate de produse farmaceutice sau de substanțe depresoare ale sistemului nervos central.Evaluările pentru evaluarea fluxului sangvin cerebral sunt arteriografie cerebrală a celor 4 vase, angiografie cerebrală prin sustragere digitală, angiografie cerebrală prin Tomografie Computerizată multislice, angiografie crerebrală prin Rezonanță Magnetică Nucleară, angiografie cerebrală cu produse radiofarmaceutice capabile să traverseze bariera hemato-cerebrală intactă, sonografie Doppler transcraniană”, se arată în proiectul de lege.

O singură listă de așteptare

Proiectul prevede și existența unei liste de așteptare unică la nivel național, precum și introducerea unui Algortim național de alocare a organelor. La capitolul sancțiuni, actul normativ prevede pedepse extrem de mari pentru cei care nu respectă modificările legislative. Astfel, declararea morții cerebrale, prelevarea sau transplantul, alocarea sau trasabilitatea organelor, țesuturilor sau celulelor de origine umană de la donatori în viață sau donatori decedați fără respectarea prevederilor legale, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă faptele sunt săvârșite de personalul medical, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, inclusiv interzicerea exercitării profesiei pe o perioadă de la 1 la 5 ani”, se arată în proiectul de act normativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.080 afisari

3 COMENTARII

  1. Proiect de bun simt.Transplantul nu se face „dupa ureche” si „pe ochi frumosi”.V ar place ca un membru de familie sa fie declarat in moarte cerebrala, desi ar avea sanse sa iasa din coma, doar pentru ca este compatibil cu un bolnav cu bani multi ?

  2. la ora actuala in Romania se face trafic de organe si nu transplant, mafia transplantului

  3. De ce transplanturi in spitalele de stat din Romania ??.
    Vandutii ,cozile de topor si iresponsabilii acestui neam vor dirija aceste transplanturi la clnicile private acolo unde legea o face banul ,iar TARGUIALA -VIATA SAU MOARTE TINE DE GROSIME PUNGII SI DE SORICIUL OBRAZULUI.
    Nicicand nu s-au adunat mai multi: iresponsabili ,incompetenti ,impostori ,hiene si derbedei intr-un loc ce-si zice parlament !!.
    Pe zi ce trece vedem cum suntem dramaluiti pe taraba rusinii si nelegiuirii numita parlament
    de catre leprele si putregaiul ce da prin preplin afara.
    Va meritati rasplata ca voi i-ati si ales !.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger