AcasăNewsSe pregătește terenul pentru atacarea Iranului?!

Se pregătește terenul pentru atacarea Iranului?!

Ultimele evenimente au dus Iranul sub lupa comunității internaționale. ONU anunță că urmărește îndeaproape protestele populației și mai ales modul în care autoritățile de la Teheran intervin. O rezoluție în acest sens nu ar face decât să arunce în aer Orientul, căci ar legitima eventuala intervenție împotriva regimului ayatolahilor, cred analiștii pe politică externă, specialiști în chestiunea Golfului Persic.

O coaliție militară internațională, având Statele Unite ale Americii drept vârf de lance, poate interveni în Iran doar cu acordul ONU. Iar protestele civile și felul în care Gardienii Revoluției reprimă revolta populară dau undă verde pentru încercarea de a răsturna regimul dictatorial instaurat de patru decenii la Teheran.

Sunt acuzații grave făcute la adresa autorităților iraniene. Mass-media din Occident scrie că s-au utilizat mijloace letale împotriva manifestanţilor, iar chiar sute dintre aceștia au murit sub gloanțele Gardienilor Revoluției. Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite, afirmă că toate informațiile primite vor fi investigate de experți ONU. „În mod evident, urmărim foarte atent demonstraţiile care au avut loc astăzi şi zilele trecute în Iran, iar secretarul general Guterres reaminteşte drepturile la libertatea de exprimare şi asociere”, a declarat Dujarric. Cu toate acestea, protestele au continuat și luni noapte, și marți pe zi. Lumea a ieșit în stradă împotriva conducerii imediat ce președintele Hassan Rouhani a recunoscut doborârea „accidentală” a avionului de pasageri ucrainean, incident soldat cu 176 de morţi.

Deocamdată, la nivel oficial, Organizația Națiunilor Unite a solicitat Teheranului să permită o „investigare totală şi transparentă” a evenimentelor petrecute în Iran. Experți ONU sunt așteptați săptămâna aceasta în Iran.

Amenințări pe axa Teheran – Londra

Cert este că Iranul nu face un pas în spate, ba din contră! După ce ambasadorul Marii Britanii a fost reținut pentru două ore fiindcă a luat parte la protestele de stradă, Teheranul a amenințat Londra că va reacționa vehement dacă mai au loc astfel de „greșeli”. După ce a fost eliberat, ambasadorul Robert Macaire s-a scuzat susținând că totul e o greșeală neintenționată – nu a participat la proteste de stradă, ci a crezut că merge la un marş în memoria victimelor accidentului aviatic.

„Dacă Marea Britanie mai face astfel de «greşeli», vor urma reacţii severe din partea Iranului, iar Londra va fi responsabilă pentru acest lucru. Prezenţa emisarului britanic la miting încalcă normele diplomatice. Ameninţarea Iranului cu noi sancţiuni după acest caz va genera tensiuni între Teheran şi Londra”, a comunicat ministerul iranian de Externe.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
138 afisari

1 COMENTARIU

  1. Afganistanul n-a avut manifestatii de strada,Irakul n-a avut manifestatii,Serbia n-a manifestat in strada si au fost bombardati ,atacati distrusi,amestecul in treburile interne ale unui stat independent membru ONU cum sunt definite ?.
    Unde-s armele de distrugere in masa ale Irakului mult trimbitate de Buch si Blaire ?,au distrus Iracul l-au spanzurat pe Sadam au destabilizat Orientul mijlociu,au ucis sute de mii de oameni si zeci de mii de civili nevinovati -CAND VOR FI JUDECATI CEI CARE AU ORDONAT ATACAREA IRAKULUI ??.
    Siria distrusa doar pentru a impiedica dreptul ei legal de a exploata resursele de gaz din SE Mediteranei zacamantul numit LEVIATAN.
    Putin si Merkel au dat mana pentru al 2-lea NORTH-STREAM ,Strumf face spume la greu !!
    Iranul nu vrea sa stea CAPRA DE 40 de ani-CE TUPEU !!!!!!!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger