Ușor, ușor lucrurile se duc în zona gravă a situației. Nu mă refer la faptul că ne apropiem de vârful epidemiei, asta deja este știut. Ci la turnura pe care o iau evenimentele ultimelor zile. Conducerile spitalelor sunt înlocuite cu reprezentanți ai armatei. Militarizarea asta pe care nu o văd cu ochi buni nu este de natură să liniștească pe cineva.
Din spitale vin însă și alte semnale, deloc plăcute. Medicii nu mai au voie să vorbească. Asta în timp ce în alte state care se confruntă cu același virus nenorocit apar la televiziuni, își povestesc experiențele și au dialoguri constructive cu telespectatorii.
Nouvorba lui Orwell
Nu există emisiune tv la posturile din România la care medicii să nu fie invitați. Însă din ce în cei mai puțini au curajul să spună ce se petrece cu adevărat în spitale. Câți medici ați mai văzut, în ultima vreme, abordând subiecte delicate? Câți au mai vorbit despre lipsa combinezoanelor, a măștilor sau a mănușilor? Și asta nu pentru că ar avea din belșug și subiectul a devenit depășit. Reținerea de a aborda subiecte gen dotarea este tot mai evidentă. La fel stau lucrurile și când trebuie să furnizeze informații despre pacienți, despre starea lor, păstrând bineînțeles limitele discreției necesare privind identitatea. Peste toate tronează și o depeșă venită de la Ministerul de Interne, potrivit căreia prefecților le este interzis să vorbească despre nivelul testărilor. Uitați-vă la televizor și veți vedea medici militari care ar vrea să spună ceva, dar care invocă imediat că nu se pot adresa fără acordul nu știu cărui gradat de presă pe la MApN. Alții, cei civili îndeobște, declară că sunt amenințați cu dosare penale dacă deschid gura și spun adevăruri ce ar putea fi supărătoare. Din câte se pare, Grupul de Comunicare Strategică a pus monopol pe gândit și comunicare. Nimeni nu știe din cine este constituit acest Grup. Nu apare pe niciun site cu numele și prenumele membrilor, ocupația, calificarea și experiența în comunicare. Tot ce ni se spune este să folosim datele furnizate de ei. Mie mi se pare că e o formă de cenzură, prin care suntem obligați să spunem numai ce vor ei și doar într-o anumită formă. Un fel de Nouvorba orwelliană, scoasă la suprafață de epidemia de coronavirus.