Cauta

Se pregătesc evacuări și restricții de circulație

Guvernul României a mai făcut un pas important în pregătirea următoarelor măsuri, care vor fi, de data aceasta, extrem de dure. Astfel, potrivit modificărilor aduse Ordonanței de urgență 11/2020, publicate deja în Monitorul Oficial, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI va putea să impună restricții de circulație, dar și măsuri de evacuare, în cazul riscului iminent pentru sănătatea publică.

Se pregătesc evacuări și restricții de circulație - Ziarul National
Românii vor mai putea merge doar la cumpărături și la serviciu

În România urmează să se instituie măsuri cu un impact devastator la adresa populației. Este vorba despre restricții de circulație, stabilirea unor zone de carantină și blocarea acestora, precum și evacuarea cetățenilor, atunci când situația o impune. „Pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică se împuternicește secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sau înlocuitorul legal al acestuia să dispună prin ordin orice măsuri necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor, inclusiv stabilirea unor zone de carantină, restricții temporare de circulație, precum și măsuri de evacuare, care sunt obligatorii pentru toate instituțiile publice centrale și locale”, se arată în actul normativ care completează legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.11/2020 privind stocurile de urgență medicală și unele măsuri aferente instituirii carantinei, publicat în Monitorul Oficial. Totodată, potrivit Ordonanței militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, se interzice persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, să iasă din locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente. Nerespectarea măsurilor de carantină dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, potrivit modificărilor aduse de Guvern Codului Penal. Dacă prin nerespectarea carantinei s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Restricțiile, impuse deja de țările europene

În Italia, cea mai afectată țară europeană de pandemia coronavirusului, peste șase milioane de oameni au intrat în carantină. Mai mult, locuitorii din Lombadia și din 14 provincii din nordul și centrul Italiei au nevoie de un permis special ca să călătorească. Franța a decis și ea să permită doar deplasările necesare pentru îngrijiri medicale, pentru a merge la locurile de muncă. ”Toate companiile trebuie să se organizeze pentru a facilita lucrul de la distanţă. Unde nu este posibil, trebuie să îşi adapteze organizarea. Orice încălcare a regulilor va fi sancţionată”, a declarat Emmanuel Macron, președintele Franței. Totodată, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a anunțat că există doar trei motive pentru care cetățenii mai au voie să iasă din casă: cumpărături vitale, cum ar fi hrana, sau pentru a ajuta pe altcineva și munca.

 

Ultimele stiri

  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • Exit mobile version